veridic, ~ă a [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 212 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr véridique] 1 (D. fapte, manifestări etc. ale oamenilor) Care corespunde realității Si: adevărat, real. 2 (D. creațiile oamenilor) Care reproduce fidel realitatea Si: realist. 3 (D. oameni) Care este sincer.

veridic, -ă adj. 1 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) Care este real, adevărat, exact. Să-ți povestesc o întîmplare absolut veridică (CAR.). ◊ (adv.) Spune veridic lucruri pe care le-a văzut cu ochii săi (IORGA). ♦ (despre creații, realizări etc. ale oamenilor) Care este sau pare a fi conform cu realitatea, care este bazat pe realitate; care reproduce fidel realitatea. Portrete veridice, pline de observație exactă (RALEA). 2 (despre oameni) Care spune adevărul; care este sincer, franc, exact. • pl. -ci, -ce. /<fr. véridique, lat. veridĭcus, -a, -um.

VERIDIC, -Ă, veridici, -e, adj. Care este conform cu adevărul; care înfățișează realitatea; adevărat, real. Să-ți povestesc o mică întîmplare absolut veridică. CARAGIALE, O. VII 295. ◊ (Adverbial) Manolachi spune veridic lucruri pe care le-a văzut cu ochii săi. IORGA, L. II 102.

VERIDIC, -Ă adj. Conform cu adevărul, cu reprezentarea și cu viziunea comună a realității; adevărat; real. [Cf. lat. veridicus, fr. véridique].

VERIDIC, -Ă adj. adevărat; real. (< fr. véridique, lat. veridicus)

VERIDIC ~că (~ci, ~ce) Care este în concordanță cu adevărul; conform adevărului; autentic; veritabil. Mărturie ~că. /<fr. veridique, lat. veridicus

veridic a. 1. care spune obișnuit adevărul: om veridic; 2. conform adevărului: mărturie veridică.

*verídic, -ă adj. (lat. veridicus, d. verus, adevărat, și ducere, a zice). Care spune din obișnuință adevăru: om veridic. Conform adevăruluĭ: mărturie veridică. Adv. În mod veridic.

veridic adj. m., pl. veridici; f. veridică, pl. veridice

veridic adj. m., pl. veridici; f. veridică, pl. veridice

veridic adj. m., pl. veridici; f. sg. veridică, pl. veridice

VERIDIC (< fr. véridique < lat. veridicus, adevărat, real) În artă, veridicul înseamnă reflectarea artistică, conformă cu adevărul vieții, cu realitatea. Însușirea de a fi veridic, de a înfățișa în spiritul adevărului, este denumită veridicitate. Arta fiind considerată de estetica marxistă ca reflectare a realității, în concordanță cu cerințele adevărului, veridicitatea devine însușirea ei fundamentală. Datorită veridicității, arta realistă își împlinește și funcția de cunoaștere a vieții, căpătînd și valoarea de document istoric al unei anumite epoci istorice, transfigurată în imagini durabile și adînc adevărate.

VERIDIC adj. v. adevărat.

VERIDIC adj. adevărat, aievea, autentic, cert, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veritabil. (Un lucru ~.)

Veridic ≠ neveridic