VELEITATE, veleități, s. f. Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité.

veleitate sf [At: GHICA, A. 86 / P: ~le-i~ / Pl: ~tăți / E: fr velléité] Pretenție (nejustificată).

veleitate s.f. Pretenție, ambiție (nejustificată, exagerată); dorință, intenție (care depășește posibilitățile de realizare). • sil. -le-i-. /<fr. velléité, lat. velleitas, -atis <velle „a voi”.

VELEITATE, veleități, s. f. (Livr.) Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité.

VELEITATE, veleități, s. f. Pretenție, ambiție (nejustificată). Privește serios, aprobător sau dezaprobător, are veleități să conducă discuția. CAMIL PETRESCU, P. 55. Veleități neașteptate se treziră. Aripi ce nu se ridicase niciodată de la pămînt năzuiră spre cer. ANGHEL, PR. 97. Cînd aș găsi un turc luminat, care să voiască ca noi libertatea Principatelor, fără a se teme de veleități vrăjmășești din parte-ne, de față cu dînsul aș lucra pentru romînii din Austria. GHICA, A. 86.

VELEITATE s.f. Pretenție, dorință, ambiție (nejustificată). [Pron. -le-i-. / cf. fr. velléité, lat. sc. velleitas < velle – a voi].

VELEITATE s. f. pretenție, dorință, ambiție (nejustificată). (< fr. velléité)

VELEITATE ~ăți f. mai ales la pl. livr. Pretenție nejustificată; ambiție deșartă. [G.-D. veleității; Sil. -le-i-] /<fr. velleité

veleitate f. voință slabă și fără efect, dorință trecătoare.

*veleitáte f. (mlat. velléitas, -átis, d. lat. velle, a voi). Voință slabă și fără efect: a avut și el odată veleitatea de a fi prezident de republică.

veleitate (desp. -le-i-) s. f., g.-d. art. veleității; pl. veleități

veleitate (-le-i-) s. f., g.-d. art. veleității; pl. veleități

veleitate s. f. (sil. -le-i-), g.-d. art. veleității; pl. veleități

VELEITATE s. 1. v. ambiție. 2. pretenție, (înv.) pretenderisire. (Mai lasă ~ățile!)

VELEITATE s. 1. ambiție, pretenție, (reg.) inaghie. (Om lipsit de ~ăți.) 2. pretenție, (înv.) pretenderisire. (Mai lasă ~ățile!)