19 definiții pentru veșmânt vesmânt vestmânt veștmânt


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VEȘMẤNT, veșminte, s. n. Nume generic pentru un obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. ♦ (La pl.) Odăjdii. [Var.: veștmấnt, vestmấnt, vesmấnt s. n.] – Lat. vestimentum.

VEȘMẤNT, veșminte, s. n. Nume generic pentru un obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. ♦ (La pl.) Odăjdii. [Var.: veștmấnt, vestmấnt, vesmấnt s. n.] – Lat. vestimentum.

VEȘMÂNT ~ínte n. pop. 1) Obiect de îmbrăcăminte; haină; strai. 2) la pl. Totalitate de piese vestimentare care acoperă corpul omului; îmbrăcăminte; vestimentație. /<lat. vestimentum

veșmânt n. 1. haină; fig. cuvântul e veșmântul cugetării; 2. pl. odăjdii. [Lat. VESTIMENTUM].

VESMẤNT s. n. v. veșmânt.

VESMẤNT s. n. v. veșmânt.

VESTMẤNT s. n. v. veșmânt.

VEȘTMẤNT s. n. v. veșmânt.

VEȘTMẤNT s. n. v. veșmânt.

VESTMÂNT s. n. v. veșmânt.

VESMÎ́NT s. n. v. veșmînt.

VEȘMÎ́NT, veșminte, s. n. Orice obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. Călcînd peste cioburi de sticlă, tinichele și resturi de veșminte. ARDELEANU, D. 177. Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22. Bine-i stă mîndrei gătată Cu veșminte de la șatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ Fig. Munții care înconjurau Azuga purtau veșmîntul verde sau alb. PAS, L. II 156. Cerul și-a schimbat veșmîntul. Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, B. 20. – Variante: veștmînt (SADOVEANU, O. III 216, EMINESCU, O. I 226, ALEXANDRESCU, P. 135), vestmînt (C. PETRESCU, C. V. 238, COȘBUC, P. I 112, CARAGIALE, O. III 92), vesmînt (DUMITRIU, N. 6) s. n.

VEȘTMÎ́NT s. n. V. vesmînt.

VEȘTMÎ́NT s. n. v. veșmînt.

veșmî́nt n., pl. inte, vechĭ și urĭ (lat. vestimentum, supt infl. vechĭuluĭ învăsc, a învește, a îmbrăca). Vechĭ. Haĭnă. Azĭ. Haĭnă preuțească în oficiŭ (odăjdiĭ). Fig. Zăpada e veșmîntu ĭerniĭ, frunza a veșmîntu codruluĭ. – Vechĭ și vă-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

veșmấnt s. n., pl. veșmínte

veșmânt s. n., pl. veșmínte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VEȘMÂNT s. 1. v. haină. 2. (BIS.; la pl.) odăjdii (pl.), (înv.) ornate (pl.). (Preotul s-a îmbrăcat în ~inte.)

VEȘMÎNT s. 1. haină, îmbrăcăminte, strai, (pop. și fam.) buleandră, țoală, (reg.) rufă, (Transilv. și Maram.) halub, (depr.) hanță. (Era fără ~ pe trup.) 2. (BIS.; la pl.) odăjdii (pl.), (înv.) ornate (pl.). (Preotul s-a îmbrăcat în ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

veșmînt (-mínte), s. n. – Îmbrăcăminte, odăjdii. – Var. veștmînt, vestmînt.Mr. visminte, veștemintu, megl. vișmint. Lat. vestῑmentum (Pușcariu 1878; REW 9281), cf. it. vestimento, prov. vestiment, fr. vêtement, cat., sp., port. vestimenta. Prezența lui ș se datorează probabil unei faze intermediare *veștimînt (după Pușcariu, unei contaminări cu învește). – Der. veș(t)mîntărie, s. f. (odaie sau dulap pentru odăjdii, în biserici); înveș(t)mînta, vb. (a îmbrăca).

Intrare: veșmânt
veșmânt substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veșmânt
  • veșmântul
  • veșmântu‑
plural
  • veșminte
  • veșmintele
genitiv-dativ singular
  • veșmânt
  • veșmântului
plural
  • veșminte
  • veșmintelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vesmânt
  • vesmântul
  • vesmântu‑
plural
  • vesminte
  • vesmintele
genitiv-dativ singular
  • vesmânt
  • vesmântului
plural
  • vesminte
  • vesmintelor
vocativ singular
plural
vestmânt substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vestmânt
  • vestmântul
  • vestmântu‑
plural
  • vestminte
  • vestmintele
genitiv-dativ singular
  • vestmânt
  • vestmântului
plural
  • vestminte
  • vestmintelor
vocativ singular
plural
veștmânt substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veștmânt
  • veștmântul
  • veștmântu‑
plural
  • veștminte
  • veștmintele
genitiv-dativ singular
  • veștmânt
  • veștmântului
plural
  • veștminte
  • veștmintelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

veșmânt vesmânt vestmânt veștmânt

  • 1. Nume generic pentru un obiect de îmbrăcăminte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: haină strai (haină) 2 exemple
    exemple
    • Călcînd peste cioburi de sticlă, tinichele și resturi de veșminte. ARDELEANU, D. 177.
      surse: DLRLC
    • Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (la) plural Totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: vestimentație îmbrăcăminte (haine) 3 exemple
      exemple
      • Bine-i stă mîndrei gătată Cu veșminte de la șatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424.
        surse: DLRLC
      • figurat Munții care înconjurau Azuga purtau veșmîntul verde sau alb. PAS, L. II 156.
        surse: DLRLC
      • figurat Cerul și-a schimbat veșmîntul. Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, B. 20.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: