23 de definiții pentru veșmânt vesmânt vestmânt veștmânt


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VEȘMẤNT, veșminte, s. n. Nume generic pentru un obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. ♦ (La pl.) Odăjdii. [Var.: veștmấnt, vestmấnt, vesmấnt s. n.] – Lat. vestimentum.

VEȘMẤNT, veșminte, s. n. Nume generic pentru un obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. ♦ (La pl.) Odăjdii. [Var.: veștmấnt, vestmấnt, vesmấnt s. n.] – Lat. vestimentum.

veșmânt sn [At: PSALT. HUR. 17v/9 / V: vestm~, (rar) ~ștm~ (Pl și: înv, ~uri), (înv) ~ment, vestment, (reg) vesm~ (Pl și: vesmânturi), vism~, voș~ / Pl: ~minte, (îrg) ~uri, (înv) ~mente / E: ml vestimentum] 1 Obict de îmbrăcăminte Si: (înv) vestiment (1). 2 (Mpl) Totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea unei persoane (1). 3 (Rar; îe) A se îmbrăca cu ~ul lui Hristos A se călugări. 4 (Mpl) Odăjdii. 5 (Mpl; urmat de determinări care arată felul) Îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. Si: costum (1), port2. 6 (Arg) Redingotă. 7 (Fig) Ceea ce protejează (ca un obiect de îmbrăcăminte). 8 (Fig) Aspect exterior. 9 (Fig) Aparență (4).

VEȘMÂNT ~ínte n. pop. 1) Obiect de îmbrăcăminte; haină; strai. 2) la pl. Totalitate de piese vestimentare care acoperă corpul omului; îmbrăcăminte; vestimentație. /<lat. vestimentum

veșmânt n. 1. haină; fig. cuvântul e veșmântul cugetării; 2. pl. odăjdii. [Lat. VESTIMENTUM].

VESMẤNT s. n. v. veșmânt.

VEȘTMẤNT s. n. v. veșmânt.

VEȘMÎ́NT, veșminte, s. n. Orice obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. Călcînd peste cioburi de sticlă, tinichele și resturi de veșminte. ARDELEANU, D. 177. Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22. Bine-i stă mîndrei gătată Cu veșminte de la șatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ Fig. Munții care înconjurau Azuga purtau veșmîntul verde sau alb. PAS, L. II 156. Cerul și-a schimbat veșmîntul. Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, B. 20. – Variante: veștmînt (SADOVEANU, O. III 216, EMINESCU, O. I 226, ALEXANDRESCU, P. 135), vestmînt (C. PETRESCU, C. V. 238, COȘBUC, P. I 112, CARAGIALE, O. III 92), vesmînt (DUMITRIU, N. 6) s. n.

veșmî́nt n., pl. inte, vechĭ și urĭ (lat. vestimentum, supt infl. vechĭuluĭ învăsc, a învește, a îmbrăca). Vechĭ. Haĭnă. Azĭ. Haĭnă preuțească în oficiŭ (odăjdiĭ). Fig. Zăpada e veșmîntu ĭerniĭ, frunza a veșmîntu codruluĭ. – Vechĭ și vă-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VEȘMÂNT s. 1. v. haină. 2. (BIS.; la pl.) odăjdii (pl.), (înv.) ornate (pl.). (Preotul s-a îmbrăcat în ~inte.)

VEȘMÎNT s. 1. haină, îmbrăcăminte, strai, (pop. și fam.) buleandră, țoală, (reg.) rufă, (Transilv. și Maram.) halub, (depr.) hanță. (Era fără ~ pe trup.) 2. (BIS.; la pl.) odăjdii (pl.), (înv.) ornate (pl.). (Preotul s-a îmbrăcat în ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

veșmînt (-mínte), s. n. – Îmbrăcăminte, odăjdii. – Var. veștmînt, vestmînt.Mr. visminte, veștemintu, megl. vișmint. Lat. vestῑmentum (Pușcariu 1878; REW 9281), cf. it. vestimento, prov. vestiment, fr. vêtement, cat., sp., port. vestimenta. Prezența lui ș se datorează probabil unei faze intermediare *veștimînt (după Pușcariu, unei contaminări cu învește). – Der. veș(t)mîntărie, s. f. (odaie sau dulap pentru odăjdii, în biserici); înveș(t)mînta, vb. (a îmbrăca).

Intrare: veșmânt
veșmânt substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veșmânt
  • veșmântul
  • veșmântu‑
plural
  • veșminte
  • veșmintele
genitiv-dativ singular
  • veșmânt
  • veșmântului
plural
  • veșminte
  • veșmintelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vesmânt
  • vesmântul
  • vesmântu‑
plural
  • vesminte
  • vesmintele
genitiv-dativ singular
  • vesmânt
  • vesmântului
plural
  • vesminte
  • vesmintelor
vocativ singular
plural
vestmânt substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vestmânt
  • vestmântul
  • vestmântu‑
plural
  • vestminte
  • vestmintele
genitiv-dativ singular
  • vestmânt
  • vestmântului
plural
  • vestminte
  • vestmintelor
vocativ singular
plural
veștmânt substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veștmânt
  • veștmântul
  • veștmântu‑
plural
  • veștminte
  • veștmintele
genitiv-dativ singular
  • veștmânt
  • veștmântului
plural
  • veștminte
  • veștmintelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

veșmânt vesmânt vestmânt veștmânt

  • 1. Nume generic pentru un obiect de îmbrăcăminte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: haină strai (haină) attach_file 2 exemple
    exemple
    • Călcînd peste cioburi de sticlă, tinichele și resturi de veșminte. ARDELEANU, D. 177.
      surse: DLRLC
    • Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22.
      surse: DLRLC

etimologie: