14 definiții pentru vară (rudă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

va [At: PSALT, 148 / Pl: veri, (îvr) vere, (reg) vări / E: ml vera (ver „primăvară”)] 1 sf Anotimpul cel mai călduros al anului, care urmează după primăvară și precedă toamna și care, în emisfera nordică, corespunde perioadei de timp delimitate convențional între solstițiul din 21 iunie și echinocțiul din 23 septembrie. 2 sf Perioadă caldă în climatele temperate. 3 (Met; îs) ~ra Sfântului Martin sau (pop) ~ra Sfinților Arhangheli Perioadă de încălzire care se înregistrează, uneori, în prima jumătate a lunii noiembrie. 4 sf (D. plante; îla) De ~ Care ajunge la maturitate și rodește1 în timpul verii (1). 5 sf (D. fructe; îal) Care se coace vara (22) (de timpuriu) Si: văratic. 6 sf (D. unele activități etc.; îal) Care se efectuează în timpul verii (1). 7 sf (D. unele sporturi; îal) Care se practică în timpul verii (1). 8 sf (Mai ales d. obiecte de îmbrăcăminte; îal) Care este adecvat verii (1). 9 sf (D. locuințe; îal) Care este folosit în timpul verii (1). 10 sf (D. localuri publice; îal) Care funcționează în timpul verii (1). 11 sf (Îlav) Astă-~ În timpul verii (1) care a trecut. 12 sf (Pop; îlav) An-~ În timpul verii (1) anului precedent. 13 sf (Îla) De astă-~ Din vara (1) precedentă. 14 sf (Pop; îe) Plânge rîsul de astă-~ Se spune despre cineva care regretă prea târziu. 15 sf (Îlav) La (sau, înv, de) ~ În timpul verii (1) următoare. 16 sf (Îal) La începutul verii (1) următoare. 17 sf (Pop; îlav) De cu ~ (sau ~ra) Încă din timpul verii (1). 18 sf (Îlav) Peste (sau pe) ~ În timpul verii (1). 19 sf (Îal) Pe toată durata verii (1). 20 sf (Reg; îe) La ~ra cailor Se spune despre perioada de mijloc a verii (1), când, căldurile fiind foarte mari, caii sunt loviți de streche. 21 sf (Reg; îae; șîf la ~ra calului) Niciodată. 22 av (Îf ~ra, verile) În timpul verii (1). 23 av (Îaf) În fiecare vară (1). 24 av (Îaf) La începutul verii (1). 25 sf (Pop) Timp cald. 26 sf (Înv; fig; îs) ~ra vieții Vârstă de deplină dezvoltare și de maturitate a cuiva.

VÁRĂ2 vére f. Persoană de sex feminin considerată în raport cu fiica sau cu fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a

vară f. fiica fratelui sau a surorii: vară bună. [V. văr].

2) váră f., pl. vere (din *veară, fem. d. văr). V. văr.

VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

văr, va [At: (a. 1505), cf MIHĂILĂ, D. 173 / Vc: (m) vere, (rar) vărule, (A și: reg, vărule), vereo sm / Pl: veri, vere / E: ml (consobrinus, -a) verus, -a] 1 smf (Adesea determinat de un aps) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați ori surori. 2 smf Persoană care are aceiași bunici (sau ascendenți mai îndepărtați) cu o alta, fără a fi fratele sau sora sa, considerată în raport cu aceasta. 3 sm (Fam; la vocativ) Termen de adresare către o persoană de sex masculin care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă o atitudine condescendentă. 4 smf (Fam; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva în cursul unei povestiri (orale), pentru a-și marca afectiv implicarea față de cele relatate și pentru a menține interesul auditorului. 5 sm (Trs; Mun; de obicei construit cu verbul „a se prinde”) Prieten al cuiva, legat de acesta prin jurământ, până la moarte Si: (pop) fârtat (1), frate (8) de cruce. 6 smp (Ast; reg; art.) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape.

văr, va s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (adesea determ. de un adj.pos.) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sînt frați sau surori. ♦ Persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta; (pop.; fam.) verișcan. ◊ (cu determ. care indică ierarhia gradului de rudenie) Văr bun sau vară bună v. bun. Văr mare v. mare. Văr primar (sau vară primară) v. primar. 2 s.m. (fam.; la voc.) Termen de adresare către o persoană de sex masculin, care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă condescendență. Nu-s om rău, vere, măcar că mă arată mutra așa (POPA). ♦ Termen întrebuințat în cursul unei povestiri, pentru a exprima uimire, mirare, admirație etc. S-o fi văzut, măi vere, zicea povestitorul, cît era de ticăloasă (SADOV.). • pl. veri, vere. /lat. [consobrīnum] vērum, [consobrīnam] vēram.

VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

VĂR, VÁRĂ, veri, -e, s. m. și f. 1. Grad de rudenie; persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi sau cu soțiile și soții acelora. Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24. Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58. Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71. ◊ Văr bun v., bun4 (VII). Văr dulce v. dulce1 (II 6). Văr de-al doilea v. doilea. Văr primar v. primar12 (4). 2. (La vocativ, numai la m.) Apelativ familiar pentru un prieten. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21. Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.

văr, vară s., pl. verĭ, vere (lat. vêrus, vêra, adevărat, adevărată, subînț. consobrinus, văr, consobrina, vară. D. rom. vine ung. vér. V. adevăr). Fiu saŭ fiĭca unchĭuluĭ saŭ mătușiĭ, copiiĭ fraților între eĭ (numițĭ și verĭ primarĭ. Aĭ verilor îs verĭ de al doilea). Vest. Epitet de dragoste (une-orĭ și ironic), ca și frate: ĭa stăĭ, vere! V. verișor și veric.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

váră2 (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére

váră (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VA s. verișoară, (reg.) vărușană, vericea, vericică, verișană, verișcană, (Munt.) șoală. (Sînt ~ primare.)

Intrare: vară (rudă)
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • va
  • vara
plural
  • vere
  • verele
genitiv-dativ singular
  • vere
  • verei
plural
  • vere
  • verelor
vocativ singular
  • va
  • varo
plural
  • verelor

văr, vară vară

etimologie:

  • limba latină [consobrinus] verus, [consobrina] vera.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX