8 definiții pentru vagaboandă vagabondă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VAGABÓND, -OÁNDĂ, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabóndă] – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.

VAGABÓND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].

VAGABÓND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)

*vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; adj. f., s. f. vagaboándă, pl. vagaboánde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VAGABÓND adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. s. v. derbedeu.

VAGABOND adj., s. 1. adj., s. hoinar, pribeag, rătăcitor, (înv.) stranie. (Un om ~.) 2. s. derbedeu, golan, haimana, (pop. și fam.) teleleu, (reg.) hîrbar, hîrbareț, ulițar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. și Transilv.) ulițarnic, (Transilv. și Ban.) vandralău, vandraș, vandroc, vandrocaș, (prin Transilv.) verbuncaș, (înv.) ștrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) budușlău, (fam.) bate-poduri. (Nu-i decît un ~.)

Intrare: vagaboandă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagaboandă
  • vagaboanda
plural
  • vagaboande
  • vagaboandele
genitiv-dativ singular
  • vagaboande
  • vagaboandei
plural
  • vagaboande
  • vagaboandelor
vocativ singular
  • vagaboandă
  • vagaboando
plural
  • vagaboandelor
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabondă
  • vagabonda
plural
  • vagabonde
  • vagabondele
genitiv-dativ singular
  • vagabonde
  • vagabondei
plural
  • vagabonde
  • vagabondelor
vocativ singular
  • vagabondă
  • vagabondo
plural
  • vagabondelor

vagabond, -oandă vagabond (3) vagaboandă vagabondă vagabund

  • 1. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: hoinar, -ă 7 exemple
    exemple
    • Îl alungă, ca pe un om fără căpătîi și vagabond. NEGRUZZI, S. III 198.
      surse: DLRLC
    • figurat [Cățelul] cu ochii străbătători, cu coada agitată, număra, jos în strada amurgită și umedă, pe frații vagabonzi. GALACTION, O. I 303.
      surse: DLRLC
    • figurat Vedeai cum iesă singur și flămînd Un cîine vagabond, adulmecînd. D. BOTEZ, F. S. 56.
      surse: DLRLC
    • figurat Un fluture trecea prin aer ca o floare vagabondă. C. PETRESCU, C. V. 304.
      surse: DLRLC
    • Cum o să spuie el că domnul Cazangiu e hoț sau vagabond. PAS, Z. I 154.
      surse: DLRLC
    • Avea milă mai mult de un om de familie bună, scăpătat, decît de un vagabond nemîncat. CĂLINESCU, E. O. II 139.
      surse: DLRLC
    • Compatriotul nostru, înțeleptul Logaridis, a studiat situația acestui vagabond. BART, E. 286.
      surse: DLRLC

etimologie: