12 definiții pentru vătămare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

vătămare sf [At: CORESI, EV. 350 / Pl: ~mări / E: vătăma] 1 Afectare a sănătății, a integrității corporale (prin producere de boli, răniri etc.) Si: (pop) vătămătură (1), (reg) vătăm (1). 2 (Jur) ~ corporală (sau, înv, trupească) Infracțiune care constă într-o atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane. 3 (Înv; fig; determinat prin „sufletească”) Pervertire. 4 (Reg; ccr) Hernie (2). 5 (Fig) Neplăcere. 6 (Fig) Necaz. 7 (Fig) Daună materială pricinuită cuiva Si: (îvr) vătămătură (10). 8 (Fig) Prejudiciu moral Si: (îvr) vătămătură (11). 9 Încălcare a unor norme, a unor precepte, a unor reguli consimțite. 10 Deteriorare (cauzată unor bunuri materiale, unor obiecte etc.).

VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

VĂTĂMÁRE, vătămări, s. f. (Popular) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. 1. Rănire, rană; lovire, lovitură; îmbolnăvire, boală; fig. cauzare a unui neajuns, a unui rău. Copila... să se curățească de fapt, de dat, de pîră... de vătămare. ALECSANDRI, T. 979. Trăgeau neîncetat asupra creștinilor cu mare vătămare a tuturor. BĂLCESCU, O. II 129. Luînd o săgeată au tras asupra lui Robinson, dar nu i-au pricinuit nici o vătămare. DRĂGHICI, R. 168. 2. Pagubă, stricăciune.

vătămare f. acțiunea de a vătăma și rezultatul ei: 1. leziune; 2. fig. prejudiciu.

vătămáre f. Acțiunea de a vătăma. Fig. Vătămarea intereselor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vătămáre s. f., g.-d. art. vătămắrii; pl. vătămắri

vătămáre s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VĂTĂMÁRE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

VĂTĂMÁRE s. v. afecțiune, avariere, boală, daună, deteriorare, hernie, maladie, pagubă, pierdere, prejudiciu, rănire, stricare, stricăciune.

vătămare s. v. AFECȚIUNE. AVARIERE. BOALĂ. DAUNĂ. DETERIORARE. HERNIE. MALADIE. PAGUBĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. RĂNIRE. STRICARE. STRICĂCIUNE.

VĂTĂMARE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

Intrare: vătămare
vătămare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vătămare
  • vătămarea
plural
  • vătămări
  • vătămările
genitiv-dativ singular
  • vătămări
  • vătămării
plural
  • vătămări
  • vătămărilor
vocativ singular
plural

vătămare

  • 1. Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Rănire, rană; lovire, lovitură; îmbolnăvire, boală;
      exemple
      • Copila... să se curățească de fapt, de dat, de pîră... de vătămare. ALECSANDRI, T. 979.
        surse: DLRLC
      • Trăgeau neîncetat asupra creștinilor cu mare vătămare a tuturor. BĂLCESCU, O. II 129.
        surse: DLRLC
      • Luînd o săgeată au tras asupra lui Robinson, dar nu i-au pricinuit nici o vătămare. DRĂGHICI, R. 168.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. figurat Cauzare a unui neajuns, a unui rău.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi vătăma
    surse: DEX '98 DEX '09