11 definiții pentru văr


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

VĂR, VÁRĂ, veri, -e, s. m. și f. 1. Grad de rudenie; persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi sau cu soțiile și soții acelora. Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24. Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58. Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71. ◊ Văr bun v., bun4 (VII). Văr dulce v. dulce1 (II 6). Văr de-al doilea v. doilea. Văr primar v. primar12 (4). 2. (La vocativ, numai la m.) Apelativ familiar pentru un prieten. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21. Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.

VĂR veri m. Persoană de sex masculin considerată în raport cu fiica sau fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a

văr m. copilul fratelui sau al surorii: văr primar. [Lat. (CONSOBRINUS) VEROS, lit. (văr) adevărat = văr bun].

văr, vară s., pl. verĭ, vere (lat. vêrus, vêra, adevărat, adevărată, subînț. consobrinus, văr, consobrina, vară. D. rom. vine ung. vér. V. adevăr). Fiu saŭ fiĭca unchĭuluĭ saŭ mătușiĭ, copiiĭ fraților între eĭ (numițĭ și verĭ primarĭ. Aĭ verilor îs verĭ de al doilea). Vest. Epitet de dragoste (une-orĭ și ironic), ca și frate: ĭa stăĭ, vere! V. verișor și veric.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

văr s. m., voc. vére; pl. veri

văr s. m., voc. vére; pl. veri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VĂR s. verișor, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sunt veri primari.)

VĂR s. verișor, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sînt ~ primari.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

văr (véri), s. m. – Grad de rudenie între copiii persoanelor care sînt frați și surori. – Mr., megl. ver, istr. veru „adevărat”. Lat. (consobrinus) vērus (Cipariu, Gram., 27, 11; Pușcariu 1856; REW 9262), cf. it., v. sp., port. vero, prov., cat. ver, v. fr. voir. Pentru evoluția semantică, cf. sp. primo. Uz general (ALR, I, 173). Sensul etimologic s-a păstrat în istr. și poate și în vare, conj. (atunci, căci), care pare să reprezinte lat. vere, formă azi înv. și complet înlocuită de oare.Der. vară, s. f. (corespondentul feminin al lui văr); verișor, s. m. (văr); verișoară, s. f. (vară); vărui, vb. (a se numi văr), formație glumeață, folosită rar, de ex. de Alecsandri; verie, s. f. (calitatea de văr). După REW 9180, vare provin din lat. velle, soluție improbabilă.

Intrare: văr
substantiv masculin (M26)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • văr
  • vărul
  • văru‑
plural
  • veri
  • verii
genitiv-dativ singular
  • văr
  • vărului
plural
  • veri
  • verilor
vocativ singular
  • vărule
  • vere
plural
  • verilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

văr, vară vară văr

  • 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv.
    exemple
    • Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24.
      surse: DLRLC
    • Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58.
      surse: DLRLC
    • Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71.
      surse: DLRLC
  • 2. masculin (La vocativ) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21.
      surse: DLRLC
    • Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină [consobrinus] verus, [consobrina] vera.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX