11 definiții pentru urgență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

URGÉNȚĂ s. f. Necesitate de rezolvare imediată, repeziciune în soluționarea unei probleme. ◊ Loc. adv. De urgență = fără întîrziere, imediat, repede. Vă rog să binevoiți a-mi da drumul d-aici de urgență. CARAGIALE, O. I 71. Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută... asupra necesității de lemne pe care o simte școala, vă rugăm ca de urgență să binevoiți a ne trimite cantitatea prevăzută. id. ib. II 113.

URGÉNȚĂ s.f. Grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea, caracterul a ceea ce este urgent. ♦ De urgență = imediat, fără întârziere. [< fr. urgence, it. urgenza].

URGÉNȚĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)

URGÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter urgent. ~a deciziei. 2) Necesitate urgentă; situație urgentă. Măsuri de ~.De ~ cât mai repede; fără întârziere. [G.-D. urgenței] /<fr. urgence

urgență f. caracterul celor urgente.

*urgénță f., pl. e (d. urgent; fr. urgence). Caracteru lucrurilor urgente: urgența afacerilor. De urgență, în grabă: a chema de urgență un medic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe

urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URGÉNȚĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sârguială. (E mare ~ să...)

URGENȚĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sîrguială. (E mare ~ să...)

Intrare: urgență
urgență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urgență
  • urgența
plural
  • urgențe
  • urgențele
genitiv-dativ singular
  • urgențe
  • urgenței
plural
  • urgențe
  • urgențelor
vocativ singular
plural

urgență

  • 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. locuțiune adverbială Fără întârziere.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: imediat (adv.) numaidecât repede 2 exemple
      exemple
      • Vă rog să binevoiți a-mi da drumul d-aici de urgență. CARAGIALE, O. I 71.
        surse: DLRLC
      • Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută... asupra necesității de lemne pe care o simte școala, vă rugăm ca de urgență să binevoiți a ne trimite cantitatea prevăzută. CARAGIALE, O. II 113.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Stare de urgență = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt.
      surse: MDN '00

etimologie: