13 definiții pentru urcuș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

urcuș sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri / E: urca + -uș] 1 Parcurgere a unei distanțe deplasându-se pe un teren de jos în sus Si: suire. 2 (Rar) Urcare în văzduh. 3 (Rar) Creștere (în cantitate, în valoare, în intensitate). 4 Loc, drum (sau porțiune de drum) în pantă Si: coastă1 (24), pantă, povârniș, suiș. 5-6 (Îljv) În ~ în pantă Si: urcător (2).

URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

URCÚȘ, urcușuri, s. n. Faptul de a urca; loc, drum care este în pantă, care urcă. Aerul se rărea o dată cu urcușul răcoros și umed. C. PETRESCU, S. 215. Am intrat în pădure și am început să urcăm. Era un urcuș greu. GALACTION, O. I 205. După trei ceasuri de urcuș, printre stînci, cîrmim la stînga. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. Buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, P. 50. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă, în urcare. Drumul duce în urcuș. STANCU, D. 16.

URCÚȘ ~uri n. Teren care urcă (unind două puncte situate la latitudini diferite); loc în pantă; suiș. /a (se) urca + suf. ~

urcúș m. Suiș (locu și acțiunea): începem urcușu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urcúș s. n., pl. urcúșuri

urcúș s. n., pl. urcúșuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

urcuș, urcușuri s. n. (tox.) primele efecte resimțite după ingerarea unui drog.

Intrare: urcuș
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urcuș
  • urcușul
  • urcușu‑
plural
  • urcușuri
  • urcușurile
genitiv-dativ singular
  • urcuș
  • urcușului
plural
  • urcușuri
  • urcușurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urcuș

  • 1. Faptul de a (se) urca.
    surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: suiș antonime: coborâș 4 exemple
    exemple
    • Aerul se rărea o dată cu urcușul răcoros și umed. C. PETRESCU, S. 215.
      surse: DLRLC
    • Am intrat în pădure și am început să urcăm. Era un urcuș greu. GALACTION, O. I 205.
      surse: DLRLC
    • După trei ceasuri de urcuș, printre stînci, cîrmim la stînga. VLAHUȚĂ, O. A. II 154.
      surse: DLRLC
    • Buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, P. 50.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Urca + sufix -uș.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX