TĂIETOARE, tăietori, s. f. Numele unei plante erbacee folosită la țară pentru oblojirea rănilor cauzate prin tăiere.

TĂIETOARE, tăietori, s. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de un verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). – Din tăia + suf. -(ă)toare.

TĂIETOARE ~ori f. Plantă erbacee cu flori galbene și frunze acoperite cu peri moi, folosită pentru tratarea tăieturilor. /v. a tăia

TĂIETOR, -OARE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător.

tăietor, ~oare [At: CORESI, EV. 541 / P: tă-ie~ / V: (înv) ~iu, (îvp) ~it~ / Pl: ~i, ~oare / E: tăia + ~(ă)tor] 1 a (Îvp) Care taie (1) Si: ascuțit, tăios. 2 a (Îvp; fig) Pătrunzător. 3 av (Îvp) Tranșant (3). 4 sm Persoană care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale (în industrie). 5 sm (Înv; îs) ~ul pietrilor (sau peceților) Persoană care se îndeletnicea cu tăierea și încrustarea pietrelor prețioase pe obiecte de podoabă și a numelor pe peceți. 6 sm (Înv; îs) ~ de bani Persoană care bate monedă. 7 sm Muncitor care se ocupă cu sacrificarea animalelor la abator. 8 sm (Îvp) Călău¹ (1). 9 sf (Reg; în fierărie) Secure (1). 10 sf (Reg) Cuțitul plugului. 11 sf (Reg) Cuțitoaie (întrebuințată de potcovar). 12 sn (Reg) Buștean pe care se despică lemnele de foc Si: (reg) tăiș (7), tăiuș (3). 13 sn (Reg; pex) Locul unde se despică lemnele pe tăietor (12). 14 sn (Înv) Buștean care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 15-16 sn (Reg) Planșă de lemn (sau butuc) pentru tăiat carne, zarzavaturi etc. 17 sf (Reg) Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară, pentru vindecarea tăieturilor Si: floare-galbenă (Inula hirta). 18 sf (Bot; reg) Lumânărică (Gențiana asclepiadea). 19 sf (Bot; reg) Gențiană (Gentiana cruciata). 20 sf (Reg) Pește care trăiește în apele de munte (Cobitus taenia).

TĂIETOR, -OARE, tăietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ător.

tăĭetór, -oáre s. Acela care taĭe: tăĭetor de lemne. S. f., pl. orĭ. Locu unde se taĭe vitele (zalhana, abator).

tăietoare (plantă; unealtă) (reg.) s. f., g.-d. art. tăietorii; pl. tăietori

tăietoare (plantă) s. f., g.-d. art. tăietorii; pl. tăietori

tăietoare (plantă) s. f., g.-d. art. tăietorii; pl. tăietori

TĂIETOARE s. (BOT.; Inula hirta) (reg.) floare-galbenă.

TĂIETOARE s. (BOT.; Inula hirta) (reg.) floare-galbenă.