târtan² sm [At: ALECSANDRI, ap. CADE / V: (înv) tar~ / Pl: ~i / E: ger Untertan „supus” (cu referire la supușii austrieci)] (Reg) 1 (Dep) Evreu (4). 2 (Dep) Om gras. 3 (Dep) Persoană care nu crede în Dumnezeu. 4 (Euf) Drac (1). 5 Bărbat needucat și lipsit de gust.

tartan³ sm vz târtan²

tărtan sm vz târtan¹

tărtan m. nume dat în batjocură ovreilor: dau drumul tărtanilor să năvăliască în țară AL. [Nemț. (UN)TERTHAN, supus (austriac)].

tărtan m. plantă ce crește prin fânețe de pe coline aride (Crambe tatarica). [Planta e originară din Tataria].

tîrtán, -că s. (germ. unterthan, supus, fiind-că Jidaniĭ, pe cînd consuliĭ marilor puterĭ aveaŭ mare autoritate în țările româneștĭ, cînd îĭ luaĭ din scurt, strigaŭ: Oĭ veĭ! Oesterreichischer unterthan! (adică „supus austriac”). Românu, cu sarcazmu luĭ, tot auzindu-ĭ strigînd unterthan, a zis un Tîrtan. Cp. și cu podan și sudit). Iron. Epitet plin de dispreț la adresa Jidanuluĭ: măĭ Tîrtane!

târtan s. m., pl. târtani, art. târtanii

târtan s. m., pl. târtani

târtan s. m., pl. târtani

tîrtan (-ni), s. m. – 1. Evreu. – 2. Plante (Salsola kali, Crambe tartarica). Germ. Untertan „persoană” (Philippide, Principii, 157; Borcea, 215), unde un a fost tratat ca art. indefinit, cf. omidă, strachină. Numele se explică prin faptul că evreii erau considerați persoane străine pînă în 1878, și în această calitate se bucurau de anumite privilegii. Conține o nuanță puternic depreciativă.

târtan, târtani s. m. 1. (înv., peior.) evreu. 2. (deț.) om corpolent și prost.