triplare sf [At: STANCU, R. A. IV, 331 / Pl: ~Iări / E: tripla] 1 Mărire de trei ori Si: întreire, (îvr) triplicare, triplicație. 2 Depășire a unui vehicul (de orice fel) de către un autovehicul, atunci când acela este angajat în depășirea unui alt vehicul, oprit sau în mers, dacă prin această manevră se trece peste axa care desparte cele două sensuri de circulație ale drumului.

TRIPLARE, triplări, s. f. Acțiunea de a (se) tripla și rezultatul ei; întreire.

TRIPLARE s.f. Acțiunea de a tripla și rezultatul ei. ♦ Depășire a unui vehicul, de orice fel, de către un autovehicul, atunci cînd acela este angajat în depășirea unui alt vehicul, oprit sau în mers, dacă prin această manevră se trece peste axa care desparte cele două sensuri de circulație ale drumului. [< tripla].

TRIPLARE s. f. acțiunea de a tripla. ◊ depășire a unui (auto)vehicul de către al doilea, atunci când primul este deja angajat în depășirea unui alt (auto)vehicul oprit sau în mers, dacă prin această manevră se trece peste axa ce desparte cele două sensuri de circulație ale drumului. (< tripla)

triplare (desp. tri-pla-) s. f., g.-d. art. triplării; pl. triplări

triplare (tri-pla-) s. f., g.-d. art. triplării; pl. triplări

triplare s. f. (sil. -pla-), g.-d. art. triplării; pl. triplări

TRIPLARE s. întreire. (~ producției.)

TRIPLARE s. întreire. (~ producției.)