trezire sf [At: (a. 1725) CAT. MAN. I, 333 / V: (înv) ~zvi~ / Pl: ~ri / E: trezi] 1 Deșteptare din somn Si: trezit¹ (1), (îvp) trezie (3), (îrg) trezeală. 2 (Înv) Judecată limpede. 3 Deșteptare la realitate, la adevăr Si: conștientizare, (rar) trezit¹ (2). 4 (Fig) Revenire dintr-o stare de letargie, de nemișcare, de inactivitate Si: reînviere. 5 Revenire dintr-o stare de amețeală, din leșin etc. Si: (rar) trezit¹ (3). 6 (Fig) Revenire dintr-o stare de rătăcire sufletească, din visare. 7 Revenire din starea de beție Si: (rar) trezit¹ (4).

TREZIRE, treziri, s. f. Acțiunea de a (se) trezi și rezultatul ei. Tot voi, comitetul, faceți munca de trezire, de îmbărbătare și rezistență a oamenilor. DEMETRIUS, C. 37. ◊ Fig. Stam față la trezirea pămîntului, stam să întîmpin soarele. GANE, N. II 181.

trezire s. f., g.-d. art. trezirii; pl. treziri

trezire s. f., g.-d. art. trezirii; pl. treziri

trezire s. f., g.-d. art. trezirii; pl. treziri

TREZIRE s. 1. deșteptare, sculare, sculat. (~ din somn.) 2. v. revenire. 3. v. răsuflare.

TREZIRE s. 1. deșteptare, sculare, sculat. (~ din somn.) 2. dezmeticire, reculegere, regăsire, revenire. (~ cuiva din uluială.) 3. răsuflare. (~ unei băuturi.)

Trezire ≠ adormire