tremurătură sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) trăm~, (reg) trâm~ / Pl: ~ri / E: tremura + ~(ă)tură] 1-6 Tremur (1-2, 5-6, 9-10). 7 (Reg) Sinuozitate.

TREMURĂTURĂ, tremurături, s. f. Tremur, tremurare; scuturătură, zguduitură. Florile pluteau ușoare în văzduh, se încrucișau în tremurături de undă și se lăsau leneșe pe covorul alb, sclipitor. SADOVEANU, O. III 113. Toți își ațintiră privirile spre bisturiul din mîna aceea meșteră, în care nu se vedea un pic de tremurătură. MIRONESCU, S. A. 34. Ceea ce muncește acu pe Leiba, mai mult decît tremurătura frigurilor, este o amenințare. CARAGIALE, O. I 284.

tremurătură f. tremur prelungit.

tremurătúră f., pl. ĭ. Rezultatu orĭ felu tremurăriĭ: tremurăturile mînilor bătrînuluĭ, tremurăturile vociĭ, ale scrisuluĭ. Vibrațiune: tremurăturile uneĭ coarde.

trămurătură sf vz tremurătură

trâmurătură sf vz tremurătură

tremurătură (tremur) s. f., g.-d. art. tremurăturii; pl. tremurături

tremurătură (tremur) s. f., g.-d. art. tremurăturii; pl. tremurături

tremurătură s. f., g.-d. art. tremurăturii; pl. tremurături

TREMURĂTURĂ s. 1. dârdâială, dârdâit, tremur, tremurat, tremurici. (O ~ de frig.) 2. v. frisoane.

TREMURĂTURĂ s. 1. dîrdîială, dîrdîit, tremur, tremurat, tremurici. (O ~ de frig.) 2. (MED.) friguri (pl.), frisoane (pl.), scuturătură, tremur, tremurici, (rar) scutur. (L-au lăsat ~ile de la criză.)