TRANSCENDENȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).

transcendență sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~dință / E: fr transcendance] 1 Superioritate marcantă a unei persoane asupra alteia, a unui lucru asupra altuia. 2-5 Însușirea a ceea ce este transcendent (1-4). 6 (În filozofiile religioase) Ipostază a divinității care se află deasupra creațiunilor sale.

TRANSCENDENȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).

TRANSCENDENȚĂ s.f. Calitatea unui lucru de a fi transcendent (1); calitatea gîndirii de a elabora concepte transcendentale (1). [Cf. fr. transcendance, lat. transcendentia < transcendere – a trece peste].

TRANSCENDENȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este transcendent. 2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale. ◊ (în existențialism) situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită; (p. ext.) condiție a omului ca ființă care depășește natura. ◊ (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție. (< fr. transcendance)

*transcendénță f., pl. e (lat. transcendentia). Fil. Calitatea de a fi transcendent.

transcendință sf vz transcendență

transcendență (desp. trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendenței

transcendență (trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendenței

transcendență s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transcendenței