TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦ Fig. Zguduitor, funest. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus.

TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat, n.) Categorie a esteticii exprimând un conflict al cărui deznodământ este înfrângerea sau pieirea, în urma unor împrejurări vitrege, a unor persoane virtuoase, a unor idealuri sau a unor categorii sociale valoroase. ♦ Fig. Zguduitor, jalnic, nenorocit. ◊ Expr. (Substantivat) A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. 2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din fr. tragique, lat. tragicus.

TRÁGIC¹, tragici, s. m. (Rar) Autor de tragedii (mai ales din antichitate). Să exprimăm acest tragism în forme actuale, după cum au știut să-l exprime tragicii antici. SAHIA, U.R.S.S. 166.

TRÁGIC², -Ă, tragici, -e, adj. 1. Care se referă la tragedie, care are caracterul tragediei. În opera sa cu adevărat tragică, de pildă în Năpasta, a ales oameni din altă lume, și anume țărani, oameni întregi. IBRĂILEANU, S. 68. Drama era tragică, fără a fi zbuciumată. NEGRUZZI, S. I 344. 2. Fig. Zguduitor, jalnic, funest, nenorocit. E singura ieșire înțeleaptă din încurcătura aceasta tragică. REBREANU, R. II 100. Urmează încă ceva foarte grav, aproape tragic. GHEREA, ST. CR. II 31. Numele lui Miron Costin este vestit atîta prin istoria Moldovei ce ne-a lăsat, cît și prin tragica lui moarte. BĂLCESCU, O. I 183. ◊ Expr. A lua în tragic = a acorda o importanță și o gravitate exagerată unei întîmplări sau unui eveniment obișnuit. ◊ (Substantivat, n.) Această dramă este în tragicul ei de o intensitate egală cu înălțimile pe care, neștiută de nimeni, se desfășoară. BOGZA, C. O. 23.

trágic¹ adj. m., pl. trágici; f. trágică, pl. trágice

trágic² (autor) s. m., pl. trágici

trágic³ (categorie estetică) s. n.

TRÁGIC adj. v. dezastruos.

Tragic ≠ comic

TRÁGIC, -Ă adj. 1. Referitor la tragedie, cu caracter de tragedie. 2. (Fig.) Zguduitor, jalnic, funest. ◊ A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. // s.n. Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane care nu și-au epuizat încă resursele potențiale. // (Și în forma tragi-, tragico-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) tragedie”, „de tragedie”, „funest”, „fatal”. [Cf. fr. tragique, it. tragico].

TRÁGIC, -Ă I. adj. 1. referitor la tragedie, cu caracter de tragedie. 2. (fig.) zguduitor, jalnic, funest. ♦ (fam.) care provoacă neplăceri mari; catastrofal. II. s. n. categorie estetică, sentiment de milă și durere inspirat de înfrângerea sau pieirea, în urma unor împrejurări vitrege, a unor eroi, idealuri sau categorii sociale valoroase. ♦ a lua în ~ = a acorda unei întâmplări o gravitate exagerată. III. s. m. autor de tragedii. (< fr. tragique, lat. tragicus)

TRÁGIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de tragedie; propriu tragediei. 2) fig. Care provoacă o puternică tulburare sufletească. ◊ A o lua în ~ a exagera gravitatea unei întâmplări sau unei situații; a dramatiza. /<fr. tragique

TRÁGIC² ~ci m. rar Autor de tragedii. /<fr. tragique

TRÁGIC³ n. Categorie estetică care exprimă un conflict ce presupune înfrângerea sau pierderea unor valori umane. /<fr. tragique

tragic a. 1. ce ține de tragedie: situațiune tragică; 2. care scrie tragedii: poet tragic; 3. fig. funest: moarte tragică. ║ m. 1. autor de tragedii: tragicii greci; 2. genul tragic.

*trágic, -ă adj. (vgr. tragikós). De tragedie: pĭesă tragică, poet tragic, actor tragic. Fig. Trist, jalnic, nenorocit (nu din întîmplare, ci din pricina caracteruluĭ persoaneĭ): tragica moarte a luĭ Mihaĭ Viteazu. S. m. Autor tragic: Eschil, Sofocle și Eŭripide îs mariĭ tragicĭ aĭ antichitățiĭ. Actor tragic: Ralma fu un mare tragic al primuluĭ imperiŭ francez. S. n., pl. urĭ. Genu tragic în literatură. Caracteru tragic: tragicu unor situațiunĭ. Adv. În mod tragic: aventura sfîrși tragic. V. comic.

trágic adj. m., (autor) s. m., pl. trágici; f. sg. trágică, pl. trágice

trágic (categorie a esteticii) s. n.

TRAGIC adj. catastrofal, dezastruos, fatal, funest, nefericit, nenorocit. (Un deznodămînt ~.)

a lua (ceva) în tragic expr. a acorda unei întâmplări neplăcute o gravitate exagerată