17 definiții pentru trâmbiță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica.

TRẤMBIȚĂ, trâmbițe, s. f. (Pop.) Trompetă, goarnă. [Pl. și: trâmbiți] – Din sl. tronbica.

trâmbiță sf [At: PSALT. 90 / V: (îvr) trom~, trumbeță, (îrg) ~ită, (reg) trenb~, trim~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: vsl трѫБица, mg trombita] 1 Instrument muzical de suflat, din alamă Si: goarnă, trompetă (1), (înv) trâmbă (1), (reg) trubă, trupcă2. 2 (Reg; îc) ~ța-ciobanului Plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata). 3 (Reg; îc) ~ța-mușchiului Lichen cu tulpini scurte, în formă de cupă (Cladonia pyxidata). 4 (Reg; îc) ~ța-piticilor Soi de ciuperci comestibile (Craterellus cornucopioides). 5 (Fam) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 6 (Reg) Bucium1 (1). 7 (Muz; reg) Surliță. 8 (Reg) Fluier ciobănesc. 9 (Atm; îvr; îs) ~ța lui Eustaș Trompa (6) lui Eustache. 10 (Îvr; îs) ~ța matchii sau ~ța mitrii Oviduct. 11 (Reg) Arbust agățător cu flori mari, galben-roșiatice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans).

TRÂMBIȚĂ1 ~e f. 1) înv. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă, îndoit de două ori, cu clape, având un capăt larg în formă de pâlnie, care emite sunete clare și pătrunzătoare; trompetă; goarnă. 2) Instrument muzical popular de suflat, constând dintr-un tub conic, lung până la trei metri, folosit în regiunile de munte pentru semnalizări. [G.-D. trâmbiței] /<sl. tronbica

TRÂMBIȚĂ2 ~e f. Arbust agățător cu flori galbene-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală. ◊ ~a-ciobanului plantă erbacee cu flori albastre în formă de clopoței. /<sl. tronbica

trâmbíță f. numele popular al trompetei sau al buciumului. [Slav. TRÕBIȚA, fluier].

TRÎ́MBIȚĂ, trîmbițe, s. f. Trompetă, goarnă. Trîmbițele roșiorilor zvîrliră în văi țipete mînioase. SADOVEANU, O. VI 48. Văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254. Trîmbița dădea semnalul de alarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I 149. ◊ Fig. Trîmbițele de revoltă sunau pretutindenea. GANE, N. II 84. 2. (Regional) Bucium. 3. Arbust agățător cu flori mari, galben-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans). ◊ Compus: trîmbița-ciobanului = mică plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata).Pl. și: trî́mbiți (SADOVEANU, O. VII 131, COȘBUC, P. I 56).

trî́mbiță f., pl. e (vsl. trombica, fluĭer, dim. d. tromba, vălătuc. V. trîmbă). Trompetă saŭ goarnă (la călărĭ saŭ pedeștri). – Vechĭ și trî́mbiță, pl. e. V. hîrjoană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe

trâmbiță s. f., g.-d. art. trâmbiței, pl. trâmbițe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRÎMBIȚĂ s. (MIL.) goarnă, trompetă, (înv.) trompă, trubă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

trấmbiță, trâmbițe, (trâmbdíță, trâmbițătoare), s.f. – Instrument muzical pastoral; tulnic: „Lung de 2,90 m până la 3,10 și făcut din lemn ușor învelit în tinichea, ea [trâmbița] este un instrument eminamente păstoresc, din care se cântă cu mâna rezemată cu cotul în coapsă. (...) Referitor la trâmbiță, se crede că oile, odată cu apariția stelelor, dacă o aud cântând, se așază jos, își pun cruciș cele două picioare de dinainte și capul peste ele și ascultă cu religiozitate profundă ariile cântate – până într-atât farmecă acest instrument mai ales în timpul nopții. De fapt, sunetele puternice și în același timp line și dulci ale acestui instrument armonizează perfect cu tot ce aparține accidentelor regiunii muntoase, așa că fiorii ecoului produs cu tăria singurătății nopții pătrund adânc firea naturii” (Papahagi, 1925: 125). – Din sl. tronbica „fluier” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

trấmbiță, -e, (trâmbdíță, trâmbițătoare), s.f. – Instrument muzical pastoral; tulnic: „Lung de 2,90 m până la 3,10 și făcut din lemn ușor învelit în tinichea, ea [trâmbița] este un instrument eminamente păstoresc, din care se cântă cu mâna rezemată cu cotul în coapsă” (Papahagi 1925). – Din sl. trabica (DER, DEX). Din rom. provine ucr. trymbita (Candrea).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cu surle și trâmbițe expr. în mod zgomotos / ostentativ.

Intrare: trâmbiță
trâmbiță1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trâmbiță
  • trâmbița
plural
  • trâmbițe
  • trâmbițele
genitiv-dativ singular
  • trâmbițe
  • trâmbiței
plural
  • trâmbițe
  • trâmbițelor
vocativ singular
plural
trâmbiță2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trâmbiță
  • trâmbița
plural
  • trâmbiți
  • trâmbițile
genitiv-dativ singular
  • trâmbiți
  • trâmbiții
plural
  • trâmbiți
  • trâmbiților
vocativ singular
plural

trâmbiță

  • exemple
    • Trîmbițele roșiorilor zvîrliră în văi țipete mînioase. SADOVEANU, O. VI 48.
      surse: DLRLC
    • Văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254.
      surse: DLRLC
    • Trîmbița dădea semnalul de alarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I 149.
      surse: DLRLC
    • figurat Trîmbițele de revoltă sunau pretutindenea. GANE, N. II 84.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Instrument muzical popular de suflat, constând dintr-un tub conic, lung până la trei metri, folosit în regiunile de munte pentru semnalizări.
    surse: DLRLC NODEX sinonime: bucium (muz.)
  • 3. Arbust agățător cu flori mari, galben-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans).
    surse: DLRLC
    • 3.1. compus Trâmbița-ciobanului = mică plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata).
      surse: DLRLC

etimologie: