7 definiții pentru tontolete (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TONTOLÉTE, tontoleți, adj., s. m. (Pop.) Tont. – Tont + suf. -olete.

TONTOLÉTE, tontoleți, adj., s. m. (Pop.) Tont. – Tont + suf. -olete.

tontolete sm, a [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) ~leț sm / Pl: ~eți / E: tont + -olete] (Reg) 1-2 Tont (1-2).

TONTOLÉTE, tontoleți, adj. m. (Popular) Prost, neghiob, prostănac. După ce că era cam tontolete, rămase și zănatic. ISPIRESCU, U. 108. ◊ (Substantivat) Dete el preste un tontolete de om, care lua copacii de vîrf și îi încovoia. ISPIRESCU, la TDRG.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tontoléte (pop.) adj. m., s. m., pl. tontoléți

tontoléte adj. m., s. m., pl. tontoléți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TONTOLÉTE adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

tontolete adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

Intrare: tontolete (adj.)
tontolete2 (adj.) adjectiv masculin
adjectiv masculin (AM46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tontolete
  • tontoletele
plural
  • tontoleți
  • tontoleții
genitiv-dativ singular
  • tontolete
  • tontoletelui
plural
  • tontoleți
  • tontoleților
vocativ singular
plural

tontolete

etimologie:

  • Tont + sufix -olete.
    surse: DEX '98 DEX '09