10 definiții pentru tipicar (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar.

tipicar, ~ă smf, a [At: VLAHUȚĂ, S. A. II, 93 / Pl: ~i, ~e / E: tipic1 + -ar] 1-2 (Înv) (Persoană) care se ține strict de tipicul1 (2) bisericesc. 3-4 (Persoană) care nu iese, în activitatea lui, dintr-o anumită rutină, dând prea mare importanță amănuntelor. 5-6 (Persoană) care manifestă o minuțiozitate exagerată Si: (îrg) paretcar.

TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea multă importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar.

TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj. 1. Care dă prea multă importanță lucrurilor mărunte și se oprește fără discernămînt la forme și la aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; care nu e capabil să iasă din rutina sa; formalist, pedant. Se nimerise un director tipicar... care nu ieșea c-o iotă din asprimile regulamentului. VLAHUȚĂ, N. 184. ◊ (Substantivat) Directorul... un tipicar neînduplecat, îl primi de data asta cu surîsul pe buze. BART, E. 64. 2. Care se ține strict de tipicul bisericesc.

TIPICÁR ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) 1) Care acordă importanță exagerată lucrurilor neesențiale; meticulos; minuțios. 2) Care acordă prea multă atenție aspectului formal al lucrurilor. 3) înv. Care se ține cu strictețe de tipicul bisericesc. /tipic + suf. ~ar

tipicár, -ă adj. și s. (d. tipíc). Iron. Care se ține de tipic, formalist, paretcar, pedant, rutinar: un tipicar!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre

tipicár adj. m., pl. tipicári; f. sg. tipicáră, pl. tipicáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIPICÁR adj. v. pedant, scrupulos, (înv.) pedantic, (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

TIPICAR adj. meticulos, pedant, scrupulos, (înv.) pedantic, (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

Intrare: tipicar (adj.)
tipicar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tipicar
  • tipicarul
  • tipicaru‑
  • tipica
  • tipicara
plural
  • tipicari
  • tipicarii
  • tipicare
  • tipicarele
genitiv-dativ singular
  • tipicar
  • tipicarului
  • tipicare
  • tipicarei
plural
  • tipicari
  • tipicarilor
  • tipicare
  • tipicarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tipicar, -ă tipicară

  • 1. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant.
    exemple
    • Se nimerise un director tipicar... care nu ieșea c-o iotă din asprimile regulamentului. VLAHUȚĂ, N. 184.
      surse: DLRLC
    • Directorul... un tipicar neînduplecat, îl primi de data asta cu surîsul pe buze. BART, E. 64.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Tipic + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98