tindeche¹ sf [At: ECONOMIA, 21/1 / V: (reg) chindete, ten~, timbeiche, ~daică (Pl: ~ice), ~a, ~echie, ~eică, ~eiche, ~diche, ~dichea, ~nzaică, ~nzeică sf, ~dec (Pl: ~uri), ~echi sn / Pl: ~echi / E: ml tendicula] 1 Stinghie îngustă de fier sau de lemn, cu dinți la ambele capete, care se așază la războiul de țesut, pe toată lățimea pânzei, pentru a o ține bine întinsă Si: (reg) măieț, măiug, mâță, tandaluță, zimțar, zimți. 2 Mecanism al războiului de țesut mecanizat, care menține țesătura întinsă în lățime. 3 (Reg) Muiemșcă. 4 (Trs) Stinghie care leagă la spate tălpile războiului. 5 (Îrg)Cocârlă la plug. 6 (Reg; lpl) Stinghii. 7 (Reg; lpl) Stinghiile ușii. 8 (Reg) Împletitură de ață cu ajutorul căreia se duc oalele cu mâncare la câmp Si: (reg) peteică.

TINDECHE, tindechi, s. f. Stinghie îngustă de fier sau de lemn, cu dinți la ambele capete, care se așază, la războiul de țesut, pe toată lățimea pînzei, pentru a o ține bine întinsă; mecanism bazat pe o serie de rotițe, folosit în același scop la războaiele mecanice. Stați... A sărit tindechea. DELAVRANCEA, A. 2. – Variantă: tindec, tindecuri, s. n.

TINDECHE ~i f. 1) (la stative) Piesă îngustă și lungă, cu dinți la ambele capete, pentru a ține întinsă pânza. 2) (la războaiele mecanice) Mecanism pentru întindere în lățime a pânzei. /<lat. tendicula

tindeche f. stinghie de fier, dințată la amândouă capetele, cu care se ține pânza întinsă la țesut. [Lat. TENDICULA].

tindéche f. (lat. tendĭcŭla, capcană, la pl. „prăjinĭ de întins rufele”. Cp. cu ureche, rîdiche). O vergea de lemn orĭ de fer care are zimțĭ la capete și cu care se întinde pînza la țesut. – În Trans. și tindeĭcă, pl. ĭ, și timbeĭche. În Mold. nord zimțar.

chindete sf vz tindeche

întindeaică sf vz tindeche

tendeche sf vz tindeche¹

timbeiche sf vz tindeche¹

tindaică sf vz tindeche¹

tindec sn vz tindeche¹

tindechea¹ sf vz tindeche¹

tindechi² sn vz tindeche¹

tindechie sf vz tindeche¹

tindeică sf vz tindeche¹

tindeiche sf vz tindeche¹

tindiche sf vz tindeche¹

tindichea¹ sf vz tindeche¹

tinzaică sf vz tindeche¹

tinzeică sf vz tindeche¹

TINDEC s. n. v. tindeche.

timbéĭche, V. tindeche.

tindeche s. f., art. tindechea, g.-d. art. tindechii; pl. tindechi

tindeche s. f., art. tindechea, g.-d. art. tindechii; pl. tindechi

tindeche s. f., art. tindechea, g.-d. art. tindechii; pl. tindechi

TINDECHE s. v. cocârlă, schimbătoare.

TINDECHE s. (TEHN.) (reg.) colțar, măieț, măiug, mâță, tandaluță, zimțar, zimți (pl.). (~ la războiul de țesut.)

tindeche s. v. COCÎRLĂ. SCHIMBĂTOARE.

TINDECHE s. (TEHN.) (reg.) colțar, măieț, măiug, mîță, tandaluță, zimțar, zimți (pl.). (~ la războiul de țesut.)

tindeche (-chi), s. f. – Stinghie care ține pînza întinsă la războiul de țesut țărănesc. – Var. tindeică. Banat tinzaică, Olt. tindec. Megl. (s)tindecl’ă. Lat. tendĭcŭla (Pușcariu 1738; REW 8641), cf. friul. tendela, prov. endiyo. Der. directă de la tinde (Pascu, Suf., 237; Iordan, Dift., 158), este mai puțin probabilă.

tindeică, tindeici, s.f. – (reg.) Unealtă, dispozitiv din lemn sau din metal, folosit la războiul de țesut pentru întinderea pânzei pe orizontală; are suprafața decorată cu motive geometrice mărunte, formând șiruri de linii în zigzag (Stoica, Pop, 1984: 52). Atestat și în Maram. din dreapta Tisei (Apșa de Jos). – Cf. tindeche (< lat. tendicula).

tindeică, -i, s.f. – Unealtă, dispozitiv din lemn sau din metal, folosit la războiul de țesut pentru întinderea pânzei pe orizontală; are suprafața decorată cu motive geometrice mărunte, formând șiruri de linii în zigzag (Stoica, Pop 1984: 52). – Din tinde „a întinde, a extinde” (< lat. tendere) + -ică.