TERATOM, teratoame, s. n. Tumoare benignă congenitală complexă, de natură embrionară, formată din diferite țesuturi, care nu are nicio legătură cu organele sau cu regiunea unde s-a format. [Pl. și: teratomuri] – Din fr. tératome.

teratom sn [At: D. MED. / Pl: ~uri / E: fr tératome] Tumoare benignă congenitală de natură embrionară, formată din diferite țesuturi care nu au nici o legătură cu organele sau cu regiunea unde s-a format.

TERATOM, teratomuri, s. n. Tumoare benignă congenitală complexă, de natură embrionară, formată din diferite țesuturi, care nu are nici o legătură cu organele sau cu regiunea unde s-a format. – Din fr. tératome.

TERATOM s.n. (Med.) Tumoare congenitală benignă, formată din țesuturi multiple, fără legătură cu organele în care se dezvoltă. [Pl. -oame. / cf. fr. tératome, it. teratoma].

TERATOM s. n. tumoare din țesuturi multiple, de origine embrionară. (< fr. tératome)

TERATOM ~uri n. (la om sau la animale) Tumoare benignă congenitală, apărută în urma unor tulburări în dezvoltarea embrionară a țesuturilor. /<fr. tératome

teratom s. n., pl. teratoame

!teratom s. n., pl. teratoame

teratom s. n., pl. teratomuri

TERATÓM (< fr.; {s} gr. teras „monstru”) s. n. Tumoare embrionară (benignă sau malignă) care se dezvoltă pe baza celulelor multipotente, în masa sa coexistând țesuturi epiteliale cu structuri nefuncționale (unghii, păr, dinți, țesut muscular, țesut adipos, epiteliu intestinal etc.); se formează în special pe testicule, ovare, mediastin și regiunea sacrococcigiană.