terapie sf [At: AR (1829), 191¹/2 / Pl: ~ii / E: fr thérapie] 1-3 Terapeutică (1-3). 4 (Îs) ~ tisulară Histoterapie. 5 (Îs) ~ intensivă Terapie (2) prin care bolnavii imediat operați sau în stare foarte gravă sunt permanent asistați de personal medical în saloane speciale Si: reanimare.

TERAPIE s. f. Metodă folosită pentru a vindeca o anumită boală. Una din realizările cele mai mari ale științei medicale o constituie aplicarea terapiei cu antibiotice în bolile infecțioase. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 366, 5/3. Dacă aruncăm o privire asupra evoluției terapiei interne în bolile dermatologice, vom constata că ea nu a jucat în trecut un rol prea însemnat. NICOLAU-MAISLER, D. V. 112.

TERAPIE s.f. (Med.) Metodă folosită pentru vindecarea unei boli; terapeutică. ♦ Îngrijire medicală; tratament. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „tratament”, „îngrijire medicală”, „medicație”. [< fr. thérapie, cf. gr. therapeia].

TERAPIE¹ s. f. terapeutică (II, 1). (< fr. thérapie)

TERAPIE ~i f. med. 1) v. TERAPEUTICĂ. 2) Totalitate a metodelor și procedeelor folosite la tratamentul unei boli. [G.-D. terapiei] /<fr. therapie

reanimare-terapie (intensivă) s. f. (med.) Procedeu terapeutic folosit în vederea restabilirii funcțiilor vitale ale organismului ◊ „Poate aceste dezechilibre trebuie corectate astfel ca analizele să ajungă cel puțin aproape de normal. Aceasta este o reanimare-terapie intensivă preoperatorie.” R.l. 12 XII 80 p. 2 (din reanimare + terapie intensivă; DEX)

electro-terapie f. tratarea boalelor prin electricitate.

terapie s. f., art. terapia, g.-d. art. terapiei; pl. terapii, art. terapiile (desp. -pi-i-)

terapie s. f., art. terapia, g.-d. art. terapiei; pl. terapii, art. terapiile

terapie s. f., art. terapia, g.-d. art. terapiei; pl. terapii, art. terapiile

TERAPIE s. 1. v. tratament. 2. terapie intensivă = reanimare. (Serviciul de ~ din spitalul...) 3. terapie tisulară v. histoterapie.

TERAPIE s. (MED.) terapeutică, tratament. (~ intensivă a unei boli.)