13 definiții pentru tembel

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. – Din tc. tembel.

TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. – Din tc. tembel.

tembel, ~ă smf, a [At: IST. AM. 5572 / V: (înv) ~mpel, (reg) tim~ / Pl: ~i, ~e / E: tc tembel] 1-2 (Persoană) nepăsătoare. 3-4 (Persoană) leneșă. 5-6 (Persoană) incapabilă Si: tălâmb (2).

TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent, indolent, lăsător. Constantin, tembel și fără darul stăruinții, din chiar croiala lui, n-a putut să rămînă la mașini și a trecut la bucătărie. GALACTION, O. I 117. Un elev leneș, tembel și greu de cap. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toți ceilalți fii de împărați, fiindcă cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșucheați. ISPIRESCU, L. 22.

TEMBÉL ~ă (~i, ~e) rar 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește nepăsare, indiferență; nepăsător; indiferent. 2) Care denotă facultăți intelectuale reduse. /<turc. tembel

tembel a. și m. trândav: cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșuchiați. ISP. [Turc. TEMBEL, leneș].

tembél, -ă adj. (turc. tembel, d. pers. den-bel, care-șĭ hrănește trupu; ngr. tembélis, bg. sîrb. dembel). Apatic, trîndav: popoarele tembele îs menite peiriĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!tembel adj. m., s. m., pl. tembeli; adj. f., s. f. tembe, pl. tembele

tembel adj. m., pl. tembeli; f. tembelă, pl. tembele

tembél adj. m., pl. tembéli; f. sg. tembélă, pl. tembéle

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TEMBEL adj. apatic, delăsător, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, (livr.) impasibil, (reg.) nebriștit, (fig.) rece. (Om ~; atitudine ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tembél (-lă), adj. – Nepăsător, inert. – Mr., megl. timbel. Tc. (per.) tembel (Șeineanu, II, 355; Lokotsch 2064; Ronzevalle 67), cf. ngr. τεμπέλης, bg., sb. dembel.Der. tembelîc, s. n. (indolență, apatie); tembelism, s. n. (indolență).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tembel, -ă, tembeli, -e adj. 1. nepăsător, indiferent 2. tâmpit, idiot

Intrare: tembel
tembel adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tembel
  • tembelul
  • tembelu‑
  • tembe
  • tembela
plural
  • tembeli
  • tembelii
  • tembele
  • tembelele
genitiv-dativ singular
  • tembel
  • tembelului
  • tembele
  • tembelei
plural
  • tembeli
  • tembelilor
  • tembele
  • tembelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tembel, tembeadjectiv

  • 1. Idiot, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, tâmpit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Constantin, tembel și fără darul stăruinții, din chiar croiala lui, n-a putut să rămînă la mașini și a trecut la bucătărie. GALACTION, O. I 117. DLRLC
    • format_quote Un elev leneș, tembel și greu de cap. VLAHUȚĂ, O. A. 447. DLRLC
    • format_quote Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toți ceilalți fii de împărați, fiindcă cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșucheați. ISPIRESCU, L. 22. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.