21 de definiții pentru talim / talâm
din care- explicative (12)
- morfologice (5)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TALIM, talimuri, s. n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talâm s. n.] – Din tc. talim.
talim sn vz talâm
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TALIM s. n. v. talâm.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TALIM s. n. v. talîm.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TALÂM s. n. v. talim.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
talâm sn [At: ALECSANDRI, T. 1332 / V: (înv) ~lim, tălim / Pl: ~uri / E: tc talim] (Tcî) 1 Reverență. 2 Compliment1 (1). 3 Ceremonial (3). 4 Apucătură (8). 5 Dans popular asemănător cu sârba. 6 Melodie după care se execută dansul talâmul (5).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
tali sn vz talâm
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
tălim sn vz talâm
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TALÂM, talâmuri, s. n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talim s. n.] – Din tc. tālim.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TALÎM, talîmuri, s. n. (Învechit; și în forma talim) 1. Plecăciune, închinăciune, reverență, temenea, compliment. Lipicescu... prezintă ciubucul lui Hîrzobeanu cu talim turcesc. ALECSANDRI, T. 1332. 2. Apucătură, deprindere, manieră; gest. Se oprea grav în fața unui tablou, îl fixa c-o privire scrutătoare... își țuguia buzele, închidea din ochi... După aceea trecea la alt tablou, făcea aceleași talîmuri. La TDRG. – Variantă: talim s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
talâm n. închinăciune după moda orientală (v. temenea): făcând turcești talâmuri cât poate un Bulgar AL. [Turc. TALIM, exercițiu militar].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
talîm n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] talim, învățătură, exercițiŭ militar). Vechĭ. Deprindere, obiceĭ. Formalitate, temenea ceremonioasă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
talim/talâm s. n., pl. talimuri/talâmuri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
talim v. talâm
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
!talâm (înv.) s. n., pl. talâmuri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
talâm v. talim
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
talâm/talim s. n., pl. talâmuri/talimuri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
TALÂM s. v. apucătură, compliment, comportament, comportare, conduită, deprindere, închinăciune, maniere, mătanie, moravuri, năravuri, obiceiuri, plecăciune, ploconeală, purtare, reverență, temenea.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
talîm s. v. APUCĂTURĂ. COMPLIMENT. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. DEPRINDERE. ÎNCHINĂCIUNE. MANIERE. MĂTANIE. MORAVURI. NĂRAVURI. OBICEIURI. PLECĂCIUNE. PLOCONEALĂ. PURTARE. REVERENȚĂ. TEMENEA.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
talim (-muri), s. n. – 1. Ceremonial, plecăciune. – 2. Lingușeală. – Mr. tilime „instrucție”, megl. tălim. Tc. talim „îndeletnicire” (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Lokotsch 2008; Ronzevalle 65), cf. ngr. ταλίμι, bg. talim, sb. talum. Sec. XIX, înv.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
talim, talimuri, s.n. (înv.) 1. plăcăciune, reverență. 2. obicei. 3. dans popular.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
talim, talimuri / talâm, talâmurisubstantiv neutru
- 1. Compliment, plecăciune, reverență, temenea, închinăciune. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: compliment plecăciune reverență temenea închinăciune
- Lipicescu... prezintă ciubucul lui Hîrzobeanu cu talim turcesc. ALECSANDRI, T. 1332. DLRLC
-
- 2. Apucătură, deprindere, gest, manieră. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: apucătură deprindere gest manieră
- Se oprea grav în fața unui tablou, îl fixa c-o privire scrutătoare... își țuguia buzele, închidea din ochi... După aceea trecea la alt tablou, făcea aceleași talîmuri. La TDRG. DLRLC
-
etimologie:
- talim DEX '09