TAHICARDIE, tahicardii, s. f. Accelerare fiziologică (în timpul unui efort fizic, emoții etc.) sau patologică (în unele afecțiuni cardiace) a bătăilor inimii. – Din fr. tachycardie.

tahicardie sf [At: CĂLINESCU, C. O. 225 / Pl: ~ii / E: fr tachycardie] Accelerare anormală a bătăilor inimii din cauza unui efort fizic, a unei emoții, a unei afecțiuni cardiace etc.

TAHICARDIE, tahicardii, s. f. Accelerare anormală a bătăilor inimii datorită unui efort fizic, unei emoții, unei afecțiuni cardiace etc. – Din fr. tachycardie.

TAHICARDIE, tahicardii, s. f. Accelerare anormală a bătăilor inimii. La mamifere, în ultima fază de intoxicație [cu digitală] se produce o tahicardie. DANIELOPOLU, F. N. II 35.

TAHICARDIE s.f. Accelerare anormală a ritmului cardiac. [Gen. -iei. / < fr. tachycardie, cf. gr. tachys – rapid, kardia – inimă].

TAHICARDIE s. f. accelerare anormală a ritmului cardiac; tahiritmie. (< fr. tachycardie)

TAHICARDIE ~i f. Accelerare anormală a bătăilor inimii. [G.-D. tahicardiei] /<fr. tachycardie

tahicardie s. f., art. tahicardia, g.-d. art. tahicardiei; pl. tahicardii, art. tahicardiile (desp. -di-i-)

tahicardie s. f., art. tahicardia, g.-d. art. tahicardiei; pl. tahicardii, art. tahicardiile

tahicardie s. f., art. tahicardia, g.-d. art. tahicardiei; pl. tahicardii, art. tahicardiile

TAHI- (TACHI-) „repede, rapid”. ◊ gr. takhys „rapid, repede” > fr. tachy-, germ. id., engl. id., it. tachi- > rom. tahi- și tachi-. □ ~auxeză (v. -auxeză), s. f., dezvoltare mai rapidă a unui organ față de altul similar; ~cardie (v. -cardie), s. f., accelerare anormală a ritmului cardiac; ~fagie (v. -fagie), s. f., acțiune de a ingera repede alimentele cu masticație insuficientă; ~femie (v. -femie), s. f., tulburare de vorbire caracterizată prin accelerarea ritmului verbal; ~filaxie (v. -filaxie), s. f., protecție rapidă a organismului obținută prin injectarea unei cantități mici de toxină organică; ~frazie (v. -frazie), s. f., vorbire foarte rapidă; ~frenie (v. -frenie), s. f., procese mintale rapide; ~geneză (tachigeneză) (v. -geneză), s. f., dezvoltare accelerată în filogenie; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Aparat înregistrator de viteze. 2. Instrument folosit în topografie la întocmirea planurilor și hărților; sin. taheograf; ~grafie (v. -grafie), s. f., stenografie*; ~grafometru (v. grafo-, v. -metru₁), s. n., aparat topografic folosit la măsurarea distanțelor orizontale și a diferențelor de altitudine; ~lalie (v. -lalie), s. f., defect de vorbire caracterizat printr-un debit exagerat de cuvinte; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare indirectă a distanțelor și a diferențelor de nivel dintre anumite puncte de pe teren, cu ajutorul tahimetrului; sin. celerimetrie, taheometrie; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument care permite determinarea directă a distanței pînă la punctul vizat prin citire pe o miră așezată în acest punct; sin. taheometru. 2. Instrument pentru determinarea frecventei mișcărilor unui organ, turației motoarelor etc. sin. celerimetru. 3. Aparat pentru măsurarea vitezei curentului cursurilor de apă; ~pnee (v. -pnee), s. f., accelerarea anormală a ritmului de respirație; ~psihie (v. -psihie), s. f., accelerare anormală a ritmului de gîndire; ~scop (v. -scop), s. n., aparat folosit la studierea pieselor în mișcare ale unui dispozitiv mecanic, cu ajutorul unor fotografii parțiale; ~sistolie (v. -sistolie), s. f., accelerare anormală a sistolelor cardiace; ~sporie (v. -sporie), s. f., răspîndire timpurie și rapidă a semințelor; ~top (v. -top), s. n., instrument tahimetric care servește la măsurători de distanță și de diferențe de nivel, în vederea întocmirii planurilor topografice.