TACTICĂ, tactici, s. f. 1. Parte din arta militară care se ocupă cu studiul, organizarea, pregătirea și ducerea luptei. Uitară că Ion-vodă... cunoștea toate finețele tacticei otomane. HASDEU, I. V. 150. Mă videm în capul unui batalion de greci sau turci, învățați de noi în tactica evropenească. RUSSO, S. 171. ◊ Fig. În zburarea lor... graurii par a fi supuși la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară, subt ordinele unui șef. ODOBESCU, S. III 30. 2. Știința de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mișcări sociale sau a unui partid politic, în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă. Lenin a creat teoria și tactica revoluției proletare și a dictaturii proletariatului. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 1, 5. ♦ Totalitatea mijloacelor întrebuințate de cineva, calea pe care o urmează pentru a izbuti într-o acțiune. Începură să istorisească întîmplări... în legătură cu tactica și strategia electorală. C. PETRESCU, Î. II 136.

TACTICĂ s.f. 1. Parte a artei militare care se ocupă cu organizarea și conducerea acțiunilor de luptă ale trupelor. 2. Știința de a determina mijloacele și formele de acțiune, într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivelor unei mișcări sociale, a unui partid politic etc., în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă. 3. Mijloacele folosite de cineva pentru a face să izbutească o întreprindere, o acțiune etc. [Gen. -cii. / < fr. tactique, cf. gr. taktike – arta de a orîndui].

TACTICĂ ~ci f. 1) mil. Arta organizării și dirijării acțiunilor de luptă. 2) Linie de conduită (la o etapă dată) a unui partid sau a unei mișcări sociale. 3) fig. Totalitate a mijloacelor și procedeelor necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. tacticii] /<fr. tactique

tactică f. 1. arta de a rândui trupele în linie de bătaie și de a face evoluțiunile militare; 2. fig. mijloace întrebuințate spre a reuși într’o afacere.

tactic², ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr tactique] 1 sf (Mil) Arta conducerii în luptă a trupelor pentru a îndeplini cu maximă eficacitate scopurile fixate. 2 sf (Fig) Mod de acțiune. 3 sf (Pgn) Totalitatea mijloacelor întrebuințate pentru a izbuti într-o acțiune. 4 sf (Fig) Știința de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mișcări sociale sau a unui partid politic, în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă și pentru realizarea unui obiectiv fundamental. 5-7 a Care ține de tactică (1-3). 8-10 a Privitor la tactică (1-3). 11-13 av Conform cu o anumită tactică (1-3).

TACTIC, -Ă I. adj. referitor la tactică; conform cu o anumită tactică. II. s. f. 1. arta organizării și conducerii acțiunilor de luptă ale trupelor. 2. mod de folosire a diferitelor forme și mijloace ale luptei revoluționare într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivului fundamental strategic, în funcție de împrejurările social-politice concrete. 3. (fig.) mod de acțiune; totalitatea mijloacelor folosite de cineva pentru a izbuti într-o acțiune. (< fr. tactique)

*táctic, -ă adj. (vgr. taktikós, d. taktós, rînduit, așezat. V. sin-tactic). Arm. Relativ la așezarea și conducerea trupelor în bătălie: mișcare tactică. S. f. Știința așezăriĭ și conduceriĭ trupelor în prezența dușmanuluĭ saŭ după ce a început bătălia: tactica celor treĭ arme. Fig. Mijloace întrebuințate p. a reuși: tactică politică. Adv. Din punct de vedere tactic. V. strategic.

tactică s. f., g.-d. art. tacticii; pl. tactici

tactică s. f., g.-d. art. tacticii; pl. tactici

tactică s. f., g.-d. art. tacticii; pl. tactici

tactică, gen. tacticii

tactică, -ci.

TACTICA AVIAȚIEI ramură a artei militare având drept obiect studiul acțiunilor de luptă în spațiul aerian de către unitățile tactice, elaborarea de principii, procedee, forme de organizare și ducere a acestora.