tabes sn [At: LUCACI, M. 101/2 / E: fr tabès, lat tabes] 1 Formă tardivă de sifilis nervos, care se manifestă prin tulburări de sensibilitate, lipsă de coordonare a mișcărilor (în timpul mersului), prin puternice dureri viscerale etc. 2 (Înv; pex) Boli care provoacă ataxie.

TABES s.n. (Med.) Boală nervoasă cronică (de natură sifilitică) care atacă mai ales măduva spinării, cauzînd pierderea progresivă a coordonării mișcării; ataxie locomotorie. [< fr. tabès, lat. tabes].

TABES s. n. boală nervoasă cronică (de natură sifilitică) ce se manifestă prin tulburări de sensibilitate, de mers și prin dureri viscerale; ataxie locomotorie. (< fr. tabès, lat. tabes)

TABES n. med. Maladie cronică tardivă, de natură sifilitică, caracterizată prin pierderea progresivă a coordonării mișcărilor; ataxie locomotorie. /<fr. tabés, lat. tabes

TĂBES s. n. Boală cronică a sistemului nervos, care atacă (în special) anumite căi ale măduvei spinării provocînd lipsă de coordonare a mișcărilor, în special a mișcărilor de mers.

tabes s. n.

tabes s. n.

tabes s. n.

TABES s. (MED.) (rar) ataxie locomotrice.

TABES s. (MED.) (rar) ataxie locomotrice.

TÁBES (< fr. {i}; {s} lat. tabes „sfârșeală, epuizare”) s. n. (MED.) Stadiu tardiv de neurosifilis caracterizat prin leziuni degenerative ale măduvii spinării, care se manifestă prin: tulburări ale sensibilității profunde, lipsă de coordonare a mișcărilor, puternice dureri viscerale, modificări pupilare, atrofie optică, tulburări trofice, sfincteriene etc.