sărit², ~ă [At: (a. 1782) GCR II, 127/29 / Pl: ~iți, ~e / E: sări²] 1 sf (Pop) Săritură (1). 2 sf (Pop; pex) Distanță mică (parcursă prin salt ¹ (1)). 3 sf (Reg; îcs) De-a ~a Șotron. 4 snf (Reg; îcs) De-a ~ele, de-a ~u Joc în care un copil stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el Si: de-a capra (23). 5 sf (Reg; d. pași; îla) De-a ~a Care saltă (1). 6 sf (De obicei art ; șîcs de-a ~a, d-an săritele) Dans popular care se execută în formație de horă (participanții ținându-se de mână sau stând unul în spatele celuilalt) de obicei cu pași bătuți pe loc. 7 sf (Trs; Mar) Cascadă (1). 8 sf (Trs; Mar; spc) Cădere a apei la moară (din scoc pe cupele roții). 9-10 sf (Reg) Săritoare (10-11). 11 sf (Îvr) Fugă (în salturi² (1)). 12 a Care a fost lăsat deoparte (conștient sau voluntar), care a fost trecut cu vederea, omis. 13 a (D. obiecte) Deplasat brusc din locul în care a fost fixat. 14 a (Îe) A fi (sau a aștepta, a sta etc.) cu inima ~ă A fi (sau a aștepta, a sta etc.) extrem de emoționat, de speriat. 15 a (Fam; d. oameni) Nebun. 16 a (Îe) A fi ~ din minte (sau, fam, din țâțâni) A fi nebun. 17 sf (Îe) A-și ieși din ~e (sau pop, a-și pierde ~a) A se enerva tare, pierzându-și cumpătul. 18 sf (Îe) A scoate (pe cineva) din ~e A înfuria (pe cineva). 19 sf (Îe) A-i sări ~ele A se speria (2).

SĂRIT², -Ă, săriți, -te, adj. 1. (Mai ales determinat prin «din minte») Smintit, țicnit. E sărită rău. Nu sufere să-i vorbească nimeni. STANCU, D. 106. Să știi că eu îs mut. – Cum ești mut?... Să nu fii cumva sărit din minte. SADOVEANU, Z. C. 291. Ori poate ești sărit din minte, Nu cum erai mai înainte. TEODORESCU, P. P. 111. 2. (În expr.) Cu inima sărită = plin de emoție. Ajunse la soțioara lui care-l aștepta cu inima sărită. ISPIRESCU, L. 345.

SĂRIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SĂRI. 2) și substantival (despre persoane) Care și-a ieșit din minți; țicnit; smintit. ◊ Cu inima ~tă cuprins de o emoție puternică. /v. a sări

sărit a. și m. ieșit din minți, nebun: e cam sărit.

sărít, -ă adj. (d. a-țĭ sări mințile). Fam. Țicnit, zevzec, zălud.

sărit¹ (fam.) adj. m., pl. săriți; f. sărită, pl. sărite

sărit¹ (fam.) adj. m., pl. săriți; f. sărită, pl. sărite

sărit adj. m., pl. săriți; f. sg. sărită, pl. sărite

sărit, -ă, săriți, -te adj. nebun, dement

sărit de pe fix / de pe linie expr. v. sărit.

SĂRIT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

sărit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.