supeu sn [At: STAMATI, D. / V: (înv) supea sf (Pl: ~ele) / Pl: ~ri / E: fr soupé] 1 Masă (cu caracter intim, special sau festiv) care se ia seara târziu (după ieșirea de la un spectacol).

SUPEU, supeuri, s. n. (Franțuzism) Masă care se ia seara tîrziu (după ieșirea de la un spectacol). Sînt în seara asta de carnaval, în palatele venețiene, două mii de supeuri strălucite. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Tîrît de Ana la spectacole și baluri, la curse și la recepții, la supeuri... tînjea după timpul cînd... citea seara «Universul» în papuci, la gura sobei. C. PETRESCU, C. V. 237. La supeu, d. Mialache povestește cu de-amănuntul toate peripețiile prin care a trecut. CARAGIALE, M. 174. – Scris și: (după franțuzește) soupe (ALECSANDRI, T. 740).

SUPEU s.n. Cină; masă servită seara tîrziu, după ieșirea de la un spectacol etc. [< fr. souper].

SUPEU s. n. masă servită seara târziu (după un spectacol). (< fr. souper)

SUPEU ~ri n. Masă care se servește seara târziu (mai ales după o reprezentație); cină târzie. /<fr. soupé

supeu n. cină, mai ales după miezul nopții (= fr. soupé).

*supéŭ n., pl. urĭ (fr. souper și soupé) Barb. Cină (maĭ ales noaptea după ieșirea de la spectacule).

supea sf vz supeu

supeu s. n., art. supeul; pl. supeuri

supeu s. n., art. supeul; pl. supeuri

supeu s. n., art. supeul; pl. supeuri

supeu, -peuri.