sunare sf [At: GHEORGACHI, LET. III, 294 / Pl: ~nări / E: suna] 1 Producere, emitere sau propagare de sunete ori, pex, de zgomote caracteristice (prin atingere, prin lovire, prin ciocnire etc.) Si: sunat (1), (liv) sunătură. 2 (Asr) Foșnire (a hainelor, a covoarelor etc.) Si: sunat (2). 3 (Pex; rar) Trosnet¹. 4 (Spc; rar) Clipocire (1). 5 (Asr) Șuierat. 6 Emitere de sunete armonioase, care alcătuiesc un acord, o melodie etc. Si: cântare (1), cântat¹ (1), cântec (1), (rar) sunat (6). 7 Cântare a unei piese muzicale (cu ajutorul unor instrumente muzicale sau al vocii). 8 Faptul de a se face sau de a fi auzit (ori de) departe Si: auzire (1), auzit¹ (1), (rar) sunat (2), (înv) răsunare. 9 (Rar) Țiuire (a urechilor). 10 Emitere, cu instrumente muzicale, dispozitive de alarmă, clpote etc., de semnale specifice, pentru a atrage atenția cuiva asupra a ceva Si: sunat (10). 11 (Îs) ~a trenurilor Operație de avizare (prin semnale de clopot sau de sonerie) la plecarea trenului spre stația următoare în vederea asigurării circulației lui prin închiderea barierelor la pasajele de nivel. 12 Declanșare a mecanismului soneriei de la ușă Si: (rar) sunat¹ (11). 13 (Fam) Telefonare. 14 (Pop) Scuturare cu zgomot a frâului, pentru a chema calul. 15-16 (Rar) Sunat (12-13). 17 (Îrg) Zvonire. 18 (Ccr) Zvon. 19 (Îpf) Spunere (1). 20 (Spc) Stipulare.

SUNARE, sunări, s. f. Acțiunea de a suna.

sunare s. f., g.-d. art. sunării; pl. sunări

sunare s. f., g.-d. art. sunării; pl. sunări

sunare s. f., g.-d. art. sunării; pl. sunări

SUNARE s. tragere. (~ clopoțelului.)

SUNARE s. tragere. (~ clopoțelului.)