sucă sf [At: ANON. CAR. / V: suhă / Pl: suci / E: pvb sucui] 1 (Trs) Obicei. 2 (Îe) A-și face ~ A-și face un prost obicei. 3 (Reg) Poftă (1). 4 (Reg) Ambiție (1). 5 (Reg) Neastâmpăr. 6 (Trs; la animale, mai ales la cai) Nărav.

SUCĂ s. f. (Transilv., Mold.) Capriciu, toană, nărav. O pălea suca de bătut. ȘEZ. XVIII 197.

SUCĂ s. f. (Reg.) Capriciu, toană, nărav. – Magh. szokás „obicei”.

súcă f., pl. inuzitat ĭ (cp. cu bg. sukam, sug). Nord. Poftă, toană: cînd o pălea suca de băut (Șez. 30, 197).

suhă sf vz sucă

șucă sf vz sucă

sucă (-ci), s. f. – 1. Obicei rău, viciu. – 2. Supărare. Mag. szokás „obicei” (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 160). În Trans. – Der. sucaș, adj. (vicios, nărăvaș); sucui, vb. (Trans., rar, a se vicia).

SUCĂ s. v. capriciu, chef, datină, fandoseală, fantezie, fason, fel, fiță, maimuțăreală, moft, naz, nărav, obicei, poftă, prosteală, rânduială, sclifoseală, toană, tradiție, uz, uzanță.

sucă s. v. CAPRICIU. CHEF. DATINĂ. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FEL. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. NĂRAV. OBICEI. POFTĂ. PROSTEALĂ. RÎNDUIALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ. TRADIȚIE. UZ. UZANȚĂ.

SUCĂ s. f. (Ban., Trans. SV) Obicei. Sukĕ. Consvetudo. AC, 373. En atare szuke. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VISKI, apud TEW. Etimologie: sucui. Vezi și sucluiturâ, sucui, sucuit. Cf. s o c a ș, s u c l u i t u r ă, v ă l a ș, z a c o n (2).

súcă, s.f. (reg.) Poftă, chef, nărav: „Io vinit și lui sucă de horincă…” (Faiciuc, 2008: 768). – Din magh. syokás „obicei” (DLRM; Cihac, după DER).