SUCITOR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor.

sucitor, ~oare [At: MÂNCĂRILE, 103/4 / V: (reg) sic~, sâc~, ciuc~ / Pl: ~i, ~oare / E: suci³ + -tor] 1 sn, (reg) sf Băț (gros) de lemn, neted, cu care se întindea foaia de aluat pentru plăcinte, tăiței etc. sau care se întrebuința la mestecat, bătut etc. Si: făcăleț (2), vergea, (rar) sul (10), (pop) mestecău¹, (reg) melesteu, plăcintor, sucăleață. 2 sn (Reg) Bucată de lemn, în formă de sul, cu care se calcă rufele Vz: măngălău. 3 sn Dispozitiv de lemn sau de metal la ferăstrău, la războiul de țesut etc. care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură Si: cordar (3), încordător, întinzător, întorcător. 4 sm (Mun; Olt) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemn etc.) spre a o strânge Si: (reg) ceatlău (2-3). 5 sfn (Mrm; Olt) Dispozitiv care, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunțe care trebuie să curgă în gaura pietrei de moară Si: (reg) grăunțar, năpustitor. 6 smn (Buc; Dob) Fiecare dintre bucățile de lemn fixate la capete în târcoalele prâsnelului de la moară Si: (pop) șiștor. 7 sm (Reg) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții, cu ajutorul căreia se pune în mișcare prâsnelul morii Si: măsea. 8 sf (Mol) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 9 sf (Înv) Manivelă. 10 sf (Reg) Serpentină (la cazanul de fiert rachiu). 11 sf (Orn; Ban) Capântortură (Jynx torquilla). 12 sf (Orn; Ban) Pițigoi (Parus major). 13 sf (Orn; Ban) Pitulice (Sylvia atricapilla). 14 sf (Orn; reg) Privighetoare-cenușie V privighetoare (Sylvia cinerea).

SUCITOR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la ferăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor.

SUCITOR, sucitoare, s. n. 1. (Mold., Transilv.) Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcinte, tăiței etc.; vergea. Aduce-n casă covățica cu făină, sita, sucitorul. SEVASTOS, N. 337. Se ia aluatul, se taie bucățele, se face boțuri rotunde și apoi se lățesc cu sucitorul. ȘEZ. VII 33. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la unele instrumente (ferăstrău, război de țesut etc.) care, fiind învîrtit, slăbește sau strînge o legătură. Lemnușul [de la ferăstrău] se mai cheamă și... sucitor. PAMFILE, I. C. 121.

SUCITOR ~oare n. 1) Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la întinderea și la subțierea foii de aluat. 2) (la ferăstrăul cu ramă) Dispozitiv care, prin sucire, slăbește sau întinde pânza de tăiat; cordar. /a (se) suci + suf. ~tor

sucitór n., pl. oáre (d. sucesc). Un băț rătund care se rostogolește pe un bot de cocă ca să-ĭ dea forma uneĭ foĭ.

ciucitor, ~oare sn vz sucitor corectat(ă)

ciuciutor, ~oare snf vz sucitor

sâcitor sm vz sucitor

sicitor sn vz sucitor

sucitor s. n., pl. sucitoare

sucitor (reg.) s. n., pl. sucitoare

sucitor s. n., pl. sucitoare

SUCITOR s. făcăleț, vergea, (rar) sul, (pop.) mestecău, (reg.) melesteu, (Maram. și Transilv.) plăcintor. (~ pentru întinderea aluatului.)

SUCITOR s. v. cordar, întinzător, manivelă, strună.

sucitor s. v. CORDAR. ÎNTINZĂTOR. MANIVELĂ. STRUNĂ.

SUCITOR s. făcăleț, vergea, (rar) sul, (pop.) mestecău, (reg.) melesteu, (Maram. și Transilv.) plăcintor. (~ pentru întinderea aluatului.)

sucitor, sucitoare, s.n. – (reg.) Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat; răzvalcă: „De-ai nouă sucitoare, / Nouă tocănoauă” (Papahagi, 1925: 297). – Din suci (< sl. sukati) + suf. -tor (Scriban, DEX, MDA).

sucitor, sucitoare, s.n. – Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat; răzvalcă: „De-ai nouă sucitoare, / Nouă tocănoauă” (Papahagi 1925: 297). – Din suci (< sl. sukati).