SUCEALĂ, suceli, s. f. Faptul de a (se) suci. ♦ Fig. Faptul de a fi ciudat, lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit² (4); sminteală, aiureală, scrânteală. – Suci + suf. -eală.

suceală sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) șu~ / Pl: ~eli / E: suci³ + -eală] 1-2 (Rar) Sucire (1, 4). 3 (Reg; îe) A-i da ~ (și-nvârteală) A lucra foarte repede. 4 (Îae) A-i da zor. 5 (Îe) A lua (pe cineva) la ~ A lua la rost¹ (47). 6 (Fig) Lipsă de rațiune, de claritate. 7 (Fig) fire, apucături de om sucit² (15). 8 (Înv) Luxare. 9 (Buc; îf șuceală) Smuceală.

SUCEALĂ, suceli, s. f. Faptul de a (se) suci; (în special) faptul de a fi sucit² la minte sau lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit²; sminteală, aiureală, scrânteală. – Suci + suf. -eală.

SUCEALĂ, suceli, s. f. Faptul de a fi sucit la minte, lipsit de rațiune; fire, apucătură de om sucit; sminteală, țicneală, scrînteală. Eleonora îl ațintea pe domnul Ivancea cu ochi rotunzi și galbeni de găină, ochi de suceală învechită a minții, ochi de nebunie stătută. DUMITRIU, B. F. 50.

șuceală sf vz suceală

suceală s. f., g.-d. art. sucelii; pl. suceli

suceală s. f., g.-d. art. sucelii; pl. suceli

suceală s. f., g.-d. art. sucelii; pl. suceli

SUCEALĂ s. v. răsucire.

SUCEALĂ s. învîrtire, învîrtit, răsuceală, răsucire, răsucit, răsucitură, sucire, sucit, sucitură. (~ unui fir textil.)