14 definiții pentru sublim (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime.

SUBLÍM, -Ă, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai înalt grad de desăvârșire, de frumusețe; măreț, superb, înălțător, minunat. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomană. 2. S. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă); desăvârșire. – Din fr. sublime.

sublim, ~ă [At: HELIADE, O. II, 140 / Pl: ~i, ~e / E: fr sublime] 1 a Care se ridică sau se află la cel mai înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire (morală, intelectuală, estetică etc.). 2 a Care impresionează sau care se impune prin calități deosebite Si: desăvârșit (4), extraordinar (5), formidabil, ideal, înălțător, magistral, magnific, măreț, perfect2, splendid, superb, (înv) săvârșit2. 3 sn Categorie estetică care exprimă însușirea unor obiecte și a unor procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de o excepțională noblețe morală, de a provoca un sentiment de admirație, unit cu respectul în fața măreției lor. 4 sn (Pex) Forma cea mai înaltă a perfecțiunii Si: desăvârșire (4).

SUBLÍM1 s. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii; desăvîrșire. Muzica ori e nimic, ori ține de sublim. IBRĂILEANU, A. 193. Este și măreție și sublim în culmile care se înalță încununate de brazi întunecoși. RUSSO, O. 100.

SUBLÍM, -Ă adj. Aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ♦ De o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. // s.n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii. [Cf. fr., it. sublime, lat. sublimis – ridicat].

SUBLÍM, -Ă I. adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ◊ de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. II. s. n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii. (< fr. sublime, lat. sublimis)

SUBLÍM1 n. Formă superioară a perfecțiunii, a desăvârșirii. [Sil. su-blim] /<fr. sublime

sublim a. 1. foarte înalt, vorbind de lucruri morale sau intelectuale: spirit, devotament sublim; 2. vorbind de lucruri: spectacol sublim. ║ n. ceea ce e mare și nobil în sentimente, în fapte virtuoase, în stil.

*sublím, -ă adj. (lat. sublimis). Foarte înalt, foarte mare sufletește: abnegațiune sublimă. Foarte frumos, foarte nobil, foarte înalt pin fapte, vorbe saŭ scrierĭ: scriitor sublim. Uimitor pin măiestate: spectacul sublim. S. n., pl. urĭ. Sublimitate: sublimu e una din cele treĭ calitățĭ ale stiluluĭ. Adv. În mod sublim.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUBLÍM adj., s. 1. adj. desăvârșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvârșit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvârșire, perfecțiune. (~ul este o categorie estetică.)

SUBLIM adj., s. 1. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvîrșit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvîrșire, perfecțiune. (~ este o categorie estetică.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUBLIM (< fr. sublime < lat. sublimis, ridicat, înălțat) Categorie estetică. După unii esteticieni, el izvorăște din frumos și este socotit ca un grad superlativ al acestuia. „Caracterele, sublimului au fost stabilite mai cu seamă în legătură cu aspectele infinite sau dezlănțuite ale firii.” (T. Vianu, Estetica). În Tratatul despre sublim, atribuit lui Longinus, teoretician din epoca elenismului, sînt prezentate exemple despre sublim din operele lui Homer și din Biblie și se precizează ca însușiri ale sublimului: trăirea extatică, elevația supremă și plină de demnitate a spiritului și o stare de uimire, de extaz în contactul cu orizonturile ascunse și extraordinare ale lumii, ca și din contactul cu opere în care s-au reflectat artistic aceste însușiri. Exemple de opere literare care conțin atributele sublimului: poemele iui Homer – Iliada și Odiseea, tragediile lui Sofocle și Euripide, Eneida lui Vergilius, Divina comedie a lui Dante, Hamlet, Regele Lear de Shakespeare, Război și pace de Tolstoi, Luceafărul de M. Emineseu ș.a.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DU SUBLIME AU RIDICULE IL N’Y A QU’UN PAS (fr.) de la sublim la ridicol nu este decât un pas – Cuvinte pe care le-ar fi rostit Napoleon atunci când, aflat pe culmile gloriei, a suferit marea înfrângere de la Berezina.

Intrare: sublim (s.n.)
  • silabație: su-blim
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sublim
  • sublimul
  • sublimu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • sublim
  • sublimului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sublim (s.n.)

  • 1. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii (în estetică, artă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desăvârșire 2 exemple
    exemple
    • Muzica ori e nimic, ori ține de sublim. IBRĂILEANU, A. 193.
      surse: DLRLC
    • Este și măreție și sublim în culmile care se înalță încununate de brazi întunecoși. RUSSO, O. 100.
      surse: DLRLC

etimologie: