străpungere sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ri / E: străpunge] 1 Intrare în profunzime (până în partea opusă) Si: răzbire, (liv) penetranță, penetrare, penetrație, (rar) pătrundere, (înv) răzbatere, găurire, perforare, scobire, scormonire, sfredelire, (rar) sfredeleală, (reg) bortelire, străbatere (1), (rar) străpuns¹ (1), (înv) străpunsătură (1), străpunsură (1). 2 Executare a unei găuri (cu ajutorul unui instrument cu vârf ascuțit) Si: găurire (1), perforare, scobire, scormonire, sfredelire, (rar) sfredeleală, (reg) bortelire, străbatere (2), (rar) străpuns¹ (2) străpunsătură (2), străpunsură (2). 3 Intrare (cu greu) undeva Si: pătrundere, răzbire, (înv) răzbatere, spargere. 4 Propagare prin spațiu (până la un anumit punct), făcându-se auzit Si: străbatere (3). 5 Trecere (cu greu) printre... Si: spargere. 6 Operație prin care o lucrare subterană minieră e dirijată spre o altă lucrare minieră în vederea realizării legăturii dintre ele. 7 (Fiz) Distrugere parțială sau totală a unui izolant sau a unui izolator provocată de o descărcare electrică ce-l străbate.

STRĂPUNGERE, străpungeri, s. f. Acțiunea de a străpunge și rezultatul ei. V. perforare. Străpungerea straturilor miniere.

străpungere s. f., g.-d. art. străpungerii; pl. străpungeri

străpungere s. f., g.-d. art. străpungerii; pl. străpungeri

străpungere s. f., g.-d. art. străpungerii; pl. străpungeri

STRĂPUNGERE s. 1. v. pătrundere. 2. v. găurire. 3. spargere. (~ frontului.)

STRĂPUNGERE s. 1. pătrundere, răzbatere, răzbire, străbatere, trecere, (livr.) penetranță, penetrare, penetrație. (~ cuiului prin perete.) 2. găurire, găurit, perforare, perforat, perforație, scobire, scobit, sfredelire, sfredelit, străpuns, (reg.) găunire, (Mold. și Bucov.) bortelire. (~ unui material dur.) 3. spargere. (~ frontului.)