14 definiții pentru struț (buchet, armă; -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRUȚ2, struțuri, s. n. (Reg.) Buchet de flori. – Din struț1 (cu sensul după germ. Strauss „struț1” și „buchet”).

STRUȚ2, struțuri, s. n. (Reg.) Buchet de flori. – Din struț1 (cu sensul după germ. Strauss „struț1” și „buchet”).

STRUȚ2, struțuri, s. n. (Transilv.) Buchet de flori. Vasilică, struț de flori, Ori mi te scoală, ori mori. ȘEZ. VII 85. Cînd își pune struț de flori După dînsa stai să mori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31.

STRUȚ3, struțuri, s. n. (Regional) Armă, mai mică decît pușca, avînd țeava de obicei în muchii; carabină mică. Cam p-o gură de colnic, Vedea tinerel voinic, Cu struțu’ pus pă butuc, De cinci ghinturi ghintuit. ȘEZ. II 77.

struț n. Tr. buchet. [Nemț. STRAUSS].

3) struț n., pl. urĭ (germ. strauss). Trans. Buchet.

4) struț n., pl. urĭ. Carabină, pușcă scurtă.(Aricescu, Ist. Revol. Rom. d. 1821, pag. 30, Craĭova, 1874, tip. Chițu).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

struț (buchet de flori) s. n., pl. strúțuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRUȚ s. v. buchet, mănunchi.

struț s. v. BUCHET. MĂNUNCHI.

struțul-mirelui s. v. BĂTRÎNIȘ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

struț (struțuri), s. n. – (Trans.) Buchet. Germ. Strauss (Candrea). – Der. înstruța, vb. (a orna cu flori, a împodobi).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

struț, strúțuri, s.n. (reg.) 1. carabină mică; struțac. 2. buchet (de flori).

struț, struțuri, s.n. – (reg.) Buchet de flori (la pălărie) (Papahagi, 1925): „Frunză verde, măr, măruț / Toți feciorii poartă struț” (Calendar, 1980: 94); „Nu se putea pomeni la intrarea în ceata de colindători fără struț la căciulă. În componența lui intrau flori de iarnă: brad, busuioc, sarasău. În ultima vreme, din cauza degradării obiceiului, locul struțului vegetal a fost luat de struțul de hârtie” (Bilțiu, 1996). ♦ (onom.) Struț, Struțen, Struți, nume de familie (47 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din germ. Strauβ „buchet de flori” (Șăineanu, Scriban; Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

Intrare: struț (buchet, armă; -uri)
struț (buchet, armă; -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • struț
  • struțul
  • struțu‑
plural
  • struțuri
  • struțurile
genitiv-dativ singular
  • struț
  • struțului
plural
  • struțuri
  • struțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)