strigă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~răgă / Pl: ~igi, (reg) ~ige / E: lat striga] 1 Pasăre răpitoare de noapte, sedentară, cu penajul galben-ruginiu și cu pete brune întunecoase, care se hrănește în special cu șoareci Si: (reg) buhă-cu-cârpă, huhurez-de-casă (Tyto alba guttata). 2 (Șîc ~ga-nopții, ~-de-noapte) Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit Si: cap-de-mort, (pop) strigoi², (reg) strigoiaș, buha-ciumei, cap-de-moarte, capul-lui-Adam, capul-morților, fluturul-morții, suflet-de-strigoi (Acherontia atropos). 3 (Reg) Ochiul-păunului Vz ochi¹ (Saturnia pyri). 4 (Reg) Libelulă (Libellula depressa). 5 (Reg) Molie (Tinea). 6 (Olt) Larva gândacului de mătase. 7 (Pop; în superstiții) Strigoaie Vz strigoi² (3). 8 (Reg) Strigoaie Vz strigoi² (1). 9 (Reg) Duh rău la vite Si: (reg) strigoi² (1), strigoaică¹ (1). 10 (Orn; reg) Păpăludă¹ (Caprimulgus europaeus). 11 (Reg) Coșul sobei.

STRIGĂ, strigi și strige, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară, închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc.; strigoaică. Crengile de rug se pun în cruci pe la portițe, pe la ferești... pe la grajdul în care se adăpostesc caii și vitele... altfel intră ielele și strigele. EMINESCU, N. 137. Noaptea... năpădesc pe mine... strigoii, moroii... simzienele, strigile, pănă și papaluga. ALECSANDRI, T. 616. 2. Fluture mare, cu pete albe pe spate, așezate astfel încît seamănă cu un cap de mort; zboară numai în amurg și, cînd este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un fel de strigăt (Acherontia atropos); cap-de-mort.

STRIGĂ s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuiește copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasăre răpitoare de noapte, galben-roșcată și cu pete brune, care se hrănește cu șoareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga) corectat(ă)

STRIGĂ ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce înfățișează un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele morții. 2) Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj cenușiu-ruginiu, cu pete albe și brune-întunecate, care se hrănește, mai ales, cu șoareci. 3) (în superstiții) Ființă imaginară despre care se crede că chinuie copii mici sau că ia mana de la vaci. /<lat. striga

strigă f. 1. buhă de culoare cenușie cu ochii portocalii, trăiește prin turnuri și ruine (Stryx flammea); 2. strigoaică: dracii din tău... strigile AL. [Lat. STRIGA, buhă și babă vrăjitoare, un fel de vampir femeiesc care se credea că suge noaptea sângele pruncilor].

1) strígă f., pl. i (ngr. striga, bufniță, și strigla, fărmăcătoare, d. lat. strĭga și strîga, fărmăcătoare, de unde și it. strega, alb. štrigá, nsl. štrĭga. V. striglă, strigoĭ). Est. Un fel de bufnită cenușie (strix flámmea). Un monstru din poveștĭ. Fig. Femeĭe răutăcioasă, striglă.

2) strígă f., pl. ĭ (vsl. strigŭ. V. strîjnic). L. V. Tunsoare.

străgă sf vz strigă

BUHĂ (pl. -he) sf. 1 🐦 = BUFNIȚĂ ¶ 2 fig. Femeie cu părul nepieptănat, ciufulit ¶ 3 🐙 BUHA-CIUMEI STRIGĂ; – BUHĂ-DE -CURECHIU = BOHOCIU.

FLUTURE, FLUTUR sm. 1 🐙 Numele generic al insectelor din ord. lepidopterelor, ale căror patru aripi sînt acoperite de niște solzișori fini ca pulberea și sînt împodobite cu diverse colori, care de care mai frumoase; larva lor este este o „omidă”, iar nimfa lor e o crisalidă, numită „păpușă” sau „gogoașă” (🖼 2161) ¶ 2 🐙 ~ -GALBEN, fluture de coloare galbenă ca lămîia, sau galben-deschis; omida lui e verde, cu o dungă albă pe coastă (Gonopterix rhamni): ~-galben dacă vei vedea întîiu primăvara, tot anul vei fi bolnav și galben la față ȘEZ. ¶ 3 ~ -INELAT, fluture micuț, scurt și gros, de coloare galbenă și cu dungi întunecate cafenii de-a curmezișul aripilor anterioare; numit și „inelar”; femeiușca acestui fluture lipește ouăle ei în forma unui inel sau a unei veriguțe în jurul rămurelelor pomilor și copacilor; pe aceste inele le numește poporul „stupitul-cucului”, „mărgica-cucului”, „glasul-cucului”, „somn” sau „somnișor” (Gastropacha neustria) (🖼 2162) ¶ 4 ~ -PICĂȚEL sau ~ -PESTRICIOR, fluture cu aripile împestrițate cu pete albastre, în formă de lună, pe un fond negru (Vanessa polychloros) (🖼 2163) ¶ 5 ~ -ROȘU, mic fluture de coloare roșie, cu baza aripilor neagră, unul din cei dintîiu fluturi cari se arată primăvara, îndată după topirea zăpezii; omida lui e neagră și trăește pe urzici (Vanessa urticae): Românii ... cred ... că cel ce vede întîiași dată primăvara un ~ -roșu, acela toată vara va fi roșu, adecă sănătos MAN. ¶ 6 ~ -DE-VARZĂ = ALBILIȚĂ ¶ 7 ~ LE-MORȚII = STRIGĂ ¶ 8 🐙~ -DE-MĂTASE – GÎNDAC-DE-MĂTASE ¶ 9 Băn. ~ de nea, fulg de zăpadă ¶ 10 pl. Mici discuri subțirele de metal argintat sau aurit, foarte sclipitoare, cu o găurică în centru, care se cos ca ornament pe cămășile țărănești, pe fote, pe rochi, etc.: cămăși înflorite, scurteici și zăvelci cusute cu fluturi VLAH. [lat. *flutŭlus; pentru înțelesul din urmă, comp. și germ. Flitter].

strigă s. f., g.-d. art. strigii; pl. strigi

strigă s. f., g.-d. art. strigii; pl. strigi

strigă s. f., g.-d art. strigii; pl. strigi

STRIGĂ s. v. lipitoare, păpăludă, strigoaică, strigoaie.

STRIGĂ s. 1. v. cap-de-mort. 2. (ORNIT.; Tyto alba guttata) (reg.) buhă-cu-cârpă, huhurez-de-casă.

STRIGĂ s. 1. (ENTOM.; Acherontia atropos) cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, (reg.) strigoiaș, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morții, suflet-de-strigoi, sufletul-morților. 2. (ORNIT.; Tyto alba guttata) (reg.) buhă-cu-cîrpă, huhurez-de-casă.

strigă s. v. LIPITOARE. PĂPĂLUDĂ. STRIGOAICĂ. STRIGOAIE.

strigă (-gi), s. f. – 1. Cucuvea (Strix flammea). – 2. Fluture (Acherontia atropos). – 3. Vrăjitoare, duh rău. – Mr. strigă. Lat. striga (Diez, Gramm., I, 21; Cihac, I, 266; Tiktin; REW 8308; cf. Cihac, II, 705; Pascu, I, 161; Philippide, II, 655), cf. alb. štrigë „vrăjitoare”; it. strega. – Der. strigoi, s. m. (apariție fantomatică); strigoaică (var. strigoaie), s. f. (sufletul unei femei moarte care se transformă în fantomă); strigoaie (var. stirigoaie, știrigoaie, steregoaie), s. f. (plantă, Veratrum album); strigoiaș, s. m. (fluture mic, Botys margaritalis). Din rom. trebuie să provină slov. štriga, štrigno, pol. strzyga, strzygonia (Candrea, Elemente, 409).

strigă, strigi, s. f. – (ornit.) Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată; se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba). Specie rară în Maramureș, semnalată exclusiv în localitățile de pe Valea Tisei (Ardelean, Bereș, 2000: 175). – Lat. striga „pasăre malefică” (Diez, Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).