12 definiții pentru străvechi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂVÉCHI, -E, străvechi, adj. 1. Care datează de foarte multă vreme; foarte vechi. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Vechi, uzat. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii, care aparține Antichității sau preistoriei. – Pref. stră- + vechi.

STRĂVÉCHI, -E, străvechi, adj. 1. Care datează de foarte multă vreme; foarte vechi. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Vechi, uzat. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii, care aparține antichității sau preistoriei. – Stră- + vechi.

STRĂVÉCHI, -E, străvechi, adj. 1. (Despre lucruri) Care datează de foarte multă vreme, există din timpuri îndepărtate; foarte vechi. Poate să fie și o durere străveche care apasă sufletele. REBREANU, R. I 44. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic. EMINESCU, O. I 76. Dar văd că m-am depărtat de scopul ce mi-am propus, care este a-ți arăta o descoperire ce am făcut într-un străvechi manuscris, în care am cetit următoarele... NEGRUZZI, S. I 269. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Vechi, uzat. Adus de spate, cu mînile pe genunchi, sta apăsat de o durere mare, învălit în bunda neagră, străveche. SADOVEANU, O. VII 371. Chiar atunci apăru în ușă și Rogojinaru, cu o țigară de foi între dinți, cu o umbrelă străveche la subțioară. REBREANU, R. I 42. ♦ (Rar, despre oameni) Foarte bătrîn. Jandarii au biruit... scoțînd pe imaș moșnegi străvechi în durligile goale, oameni care zăceau în bulendre de ani. CAMILAR, N. II 148. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii; care aparține antichității sau preistoriei. Sus pe stîncă-n noapte-adîncă Un castel străvechi se vede. IOSIF, T. 74. Ș-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche. EMINESCU, O. I 45. Animale dispărute, ce s-au găsit... gravate cu sula de către oamenii străvechi, cari în timpii perioadei glaciare a Europei se adăposteau în peșterile de la Madeleine. ODOBESCU, S. III 79.

STRĂVÉCHI ~e (~i) Care este moștenit de la strămoși; transmis prin moștenire; strămoșesc; străbun. Vremuri ~. Așezare ~e. /stră- + vechi

străvéchĭ, -che adj. (stră- și vechĭ). Foarte vechĭ, de secule și mileniĭ: timpurĭ străvechĭ.

străvechiu a. foarte vechiu: sufletul visează toată istoria străveche EM.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

străvéchi adj. m., f. străvéche, art. străvéchea, g.-d. art. străvéchii; pl. m. și f. străvéchi, art. m. străvéchii

străvéchi adj. m., f. străvéche, art. străvéchea, g.-d. art. străvéchii; pl. m. și f. străvéchi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRĂVÉCHI adj. 1. (livr.) imemorabil, imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. v. arhaic. 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun. 5. v. bătrân.

STRĂVECHI adj. 1. (livr.) imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. arhaic, primitiv, vechi. (Civilizații ~.) 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun, (înv.) străbunesc. (O datină ~.) 5. bătrîn, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.)

Intrare: străvechi
străvechi adjectiv
adjectiv (A117)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • străvechi
  • străvechiul
  • străvechiu‑
  • străveche
  • străvechea
plural
  • străvechi
  • străvechii
  • străvechi
  • străvechile
genitiv-dativ singular
  • străvechi
  • străvechiului
  • străvechi
  • străvechei
plural
  • străvechi
  • străvechilor
  • străvechi
  • străvechilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)