12 definiții pentru strănuta zdrănuta zdrehuna


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămîni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. Un țap... scutura din cap și strănuta disperat. HOGAȘ, M. N. 201. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. 2. (Rar, despre cai) A forăi. Caii au strănutat cu putere în iarbă, unii mai aproape, alții mai încolo, pe urmă s-au alinat, rămînînd neclintiți. SADOVEANU, F. J. 539.

A STRĂNUTÁ strănút intranz. A elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară a mușchilor expiratori. /<lat. sternutare

strănutà v. a da un strănut. [Lat. STERNUTARE].

3) strănút, a -á v. intr. (lat. sternûtáre, a strănuta des, d. sternúere, a strănuta, it. starnutare și -tire, pv. sp. estornudar, fr. éternuer). Expir convulsiv și violent aeru pe nas și pe gură, cum se întîmplă cînd te gîdili în nas orĭ aĭ guturaĭ. – Și stărnut și strenut. V. străfig.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strănutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strănútă

strănutá vb., ind. prez. 1 sg. strănút, 3 sg. și pl. strănútă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRĂNUTÁ vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pârșni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit și ~.)

STRĂNUTA vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pîrșni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit și ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strănutá (-t, át), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipsește în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s. f. (acțiunea de a strănuta, zgomotul produs).

Intrare: strănuta
verb (V3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • strănuta
  • strănutare
  • strănutat
  • strănutatu‑
  • strănutând
  • strănutându‑
singular plural
  • strănu
  • strănutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • strănut
(să)
  • strănut
  • strănutam
  • strănutai
  • strănutasem
a II-a (tu)
  • strănuți
(să)
  • strănuți
  • strănutai
  • strănutași
  • strănutaseși
a III-a (el, ea)
  • strănu
(să)
  • strănute
  • strănuta
  • strănută
  • strănutase
plural I (noi)
  • strănutăm
(să)
  • strănutăm
  • strănutam
  • strănutarăm
  • strănutaserăm
  • strănutasem
a II-a (voi)
  • strănutați
(să)
  • strănutați
  • strănutați
  • strănutarăți
  • strănutaserăți
  • strănutaseți
a III-a (ei, ele)
  • strănu
(să)
  • strănute
  • strănutau
  • strănuta
  • strănutaseră
zdrănuta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
zdrehuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)