15 definiții pentru strănut (s.n.) străpnut strenut


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).

strănut1 sn [At: LB / V: (înv) ~răpn~, (reg) stărn~, ~ren~ / Pl: ~uri / E: drr strănuta] Eliminare cu zgomot, pe nas și pe gură, a aerului din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: strănutat (1), (înv) strănutare (1), strănutătură, (reg) străfig, străfigat1.

STRĂNÚT, strănuturi, s. n. Strănutat. – Din strănuta (derivat regresiv).

STRĂNÚT1, strănuturi, s. n. Strănutat.

STRĂNÚT1, strănuturi, s. n. Strănutat. – Postverbal al lui strănuta.

STRĂNÚT ~uri n. Zgomot spontan (răsunător), scurt și brusc, produs de cineva, când strănută. /v. a strănuta

strănut n. opintire subită și convulsivă a mușchilor respiratorii, în urma căreia aerul e alungat cu violență și cu sgomot prin nas și prin gură. [Abstras din strănutà].

1) strănút n., pl. urĭ (d. strănut 3). Acțiunea de a strănuta.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strănút s. n., pl. strănúturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRĂNÚT s. strănutare, strănutat, (rar) strănutătură, (prin Munt. și Olt.) străfig, (prin Olt.) străfigat.

STRĂNUT s. strănutare, strănutat, (rar) strănutătură, (prin Munt. și Olt.) străfig, (prin Olt.) străfigat.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strănút (-tă), adj. – Cu o pată albă pe nas sau pe bot. – Var. stărnut, strenut. Origine incertă. După Tiktin și Candrea, din a strănuta „e elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură”, dar legătura lor semantică nu este clară. Ar putea fi pus în legătură cu sl. sruna „căprior”, cf. bg. sărna, sb. srna „căprior” (Densusianu, GS, I, 348 și VII, 279; Rosetti, II, 82); deși destul de greu cu got. stairnogerm. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Pușcariu, Lr., 273). După Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.

Intrare: strănut (s.n.)
strănut (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strănut
  • strănutul
  • strănutu‑
plural
  • strănuturi
  • strănuturile
genitiv-dativ singular
  • strănut
  • strănutului
plural
  • strănuturi
  • strănuturilor
vocativ singular
plural
străpnut
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strenut
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)