22 de definiții pentru strămurare stremurare străminare strămurar stremănare stremănoare stremurar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus).

STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus).

strămurare sf [At: N. TEST. (1684), 169v/14 / V: (înv) ~mina~, strămurar, ~uta~, ~remăna~, ~remănoa~, ~remina~, ~remurar, ~rem~, ~rumăna~, ~rumuna~ / Pl: ~rări / E: ml *stimularia (cf stimulus, stimulare)] 1 Băț lung și ascuțit (cu un ac în vârf) sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers Si: (pop) strămurariță, (înv) strămur (1), strămurea, (reg) bold1 (13), țepușă. 2 (Reg; pex) Nuia. 3 (Coadă de) bici. 4 (Prc) Ac mare sau ghimpe. 5 (Pop) Mlădiță. 6 (Înv; fig) Imbold. 7 (Pex) Ațâțare (4). 8 (Înv) Cârmă (4).

STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (Învechit și popular) Băț ascuțit sau prăjină cu vîrf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers. Unii scoteau vitele cu strămurările din săivane, iar alții veneau asupra neguțătorilor cu săbiile. SADOVEANU, F. J. 444. ♦ Nuia lungă, vargă. Iar de-i trece prin luncușoară Și-i tăie o strămurare, A fi pentru a dumitale soțioară. SEVASTOS, N. 156. Ei că mi-or tăia Resteie, Bulfeie, Dalbe strămurări, Pari pentru căldări. TEODORESCU, P. P. 454. – Variantă: stremuráre (GHICA, S. XVI, ALECSANDRI, S. 66) s. f.

STRĂMURÁRE ~ări f. înv. pop. Băț ascuțit la vârf cu care se împung animalele, când sunt îndemnate la mers. /<lat. stimularia

strămuráre f., pl. ărĭ (din *stămurare lat. stimulare, a stimula). Rar. Nuĭa de împuns vitele ca să meargă, coadă de bicĭ: am împnns ca cu strămurarea (Sadov. VR. 1924, I, 8), s’a fudulit de nu-ĭ maĭ ajungĭ la nas nicĭ cu strămurarea (saŭ cu prăjina). – Și streminare (Cod. Vor.), stremănare, strămuráriță (CL. 1920, 521. Munt.), stremuráliță pl. e și stremurar, n., pl. e.

STREMURÁRE s. f. v. strămurare.

STREMURÁRE s. f. v. strămurare.

STREMURÁRE s. f. v. strămurare.

străminare sf vz strămurare

strămurar[1] sn vz strămurare corectată

  1. În original, incorect accentuat: strămurar LauraGellner

strămutare2 sf vz strămurare

stremănare sf vz strămurare

stremănoare sf vz strămurare

streminare sf vz strămurare

stremurar sn vz strămurare

stremurare sf vz strămurare

strămináre, V. strămurare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strămuráre (pop.) s. f., g.-d. art. strămurắrii; pl. strămurắri

strămuráre s. f., g.-d. art. strămurării; pl. strămurări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRĂMURÁRE s. (pop.) strămurariță, (reg.) bold, (Ban.) țepușă, (înv.) strămur. (Cu ~ se îmboldesc vitele la mers.)

STRĂMURÁRE s. v. imbold, impuls, îndemn, joardă, jordie, nuia, pornire, stimul, stimulent, vargă.

strămurare s. v. IMBOLD. IMPULS. ÎNDEMN. JOARDĂ. JORDIE. NUIA. PORNIRE. STIMUL. STIMULENT. VARGĂ.

STRĂMURARE s. (pop.) strămurariță, (reg.) bold, (Ban.) țepușă, (înv.) strămur. (Cu ~ se îmboldesc vitele la mers.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strămuráre (-ắri), s. f. – Băț lung și ascuțit, prăjină cu vîrf de fier. – Var. strămur(ariță), străminare. Mr. strimurare, strimulare, megl. strămulari. Lat. *stimulāria, de la stimulāre „a incita” (Tiktin; REW 8261; Capidan 276; Candrea; cf. Cihac, I, 265). Var. strămur pare să reprezinte lat. stimulus; Tiktin crede că este o formă artificială, latinistă; dar nu există indicii că strămur ar putea fi calc latinizant al lui stimulus. Alb. strumullar provine din rom. (Capidan, Dacor., VII, 152). – Der. strămura, vb. (a înțepa, a excita; Bucov., a amenința).

Intrare: strămurare
strămurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strămurare
  • strămurarea
plural
  • strămurări
  • strămurările
genitiv-dativ singular
  • strămurări
  • strămurării
plural
  • strămurări
  • strămurărilor
vocativ singular
plural
stremurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stremurare
  • stremurarea
plural
  • stremurări
  • stremurările
genitiv-dativ singular
  • stremurări
  • stremurării
plural
  • stremurări
  • stremurărilor
vocativ singular
plural
străminare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strămurar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremănare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremănoare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremurar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.