12 definiții pentru străluc străluciu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv).

STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv).

străluc sm [At: MARIAN, INS. 88 / V: (rar) ~iu[1] / Pl: ~uci / E: pvb străluci] Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu un luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate, care trăiește mai ales pe trunchiuri de salcie sau pe răchită. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, cu un luciu metalic specific, avînd aripile albastre-verzui și fin punctate; trăiește mai ales pe trunchiuri de salcie scorburoasă sau pe răchite (Aromia moschata). Strălucul petrece mai cu seamă pe răchiți... și cînd îl prinzi, răspîndește un fel de miros ca de mosc. MARIAN, INS. 98.

STRĂLÚC ~ci m. Gândac cu corpul alungit, cu aripi albastre-verzui, lucioase, și cu antene mari, întoarse în lături și îndărăt. /v. a străluci

strălúc m. (d. strălucesc). Un fel de gîndac cu luciŭ metalic și cu antene maĭ lungĭ de cît corpu (la mascul). Cînd e prins, răspândește un miros ca de mosc (cerambyx moschatus). V. strelice.

STRĂLÚCIU, străluciuri, s. n. (Rar) Strălucire, luciu. Leiți de străluciuri Ce-n nimburi le-ncing, Cireșii pe luciuri Petalele-și ning. LESNEA, C. D. 100.

STRĂLÚCIU, străluciuri, s. n. (Rar) Strălucire, luciu. – Din stră- + luciu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strălúc s. m., pl. strălúci

strălúc s. m., pl. strălúci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRĂLÚCIU s. v. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire.

străluciu s. v. LUCIRE. SCÎNTEIERE. SCLIPIRE. STICLIRE. STRĂLUCIRE.

Intrare: străluc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • străluc
  • strălucul
  • strălucu‑
plural
  • străluci
  • strălucii
genitiv-dativ singular
  • străluc
  • strălucului
plural
  • străluci
  • strălucilor
vocativ singular
plural
străluciu substantiv neutru
substantiv neutru (N50)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • străluciu
  • străluciul
  • străluciu‑
plural
  • străluciuri
  • străluciurile
genitiv-dativ singular
  • străluciu
  • străluciului
plural
  • străluciuri
  • străluciurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)