STRẤJNIC, -Ă, strâjnici, -ce, s. m. și f. (Înv. și reg.) Cal (sau iapă) între unu și trei ani, neînvățat la ham. – Slav (v. sl. strižĩnikŭ).

STRÂJNIC ~ci m. pop. Cal de la unu până la trei ani, neînvățat cu tracțiunea; mânzoc. /cf. sl. strižniku

strâjnic m. Mold. cârlan căruia s’a tuns coama. [Slav, STRIJĬNIKŬ, tuns].

STRÎ́JNIC, -Ă, strîjnici, -e, s. m. și f. (Învechit și regional) Cal (sau iapă) între unu și trei ani, neînvățat la ham. A doua zi, cînd se crăpa de ziuă, înham... cum ne-nțelesesem, amîndoi strîjnicii la tîrlia mea, că era mai încăpătoare. VLAHUȚĂ, CL. 20.

strî́jnic, -ă s. (vsl. strižĭnikŭ, tuns; rus. strigúnŭ, strîjnic. V. strigă 2). Mold. Ban. Cîrlan, mînz (orĭ mînză) de 1-2 anĭ (căruĭa i s’a tuns coama). – Și strîșnic și strujnic. V. noaten.

STRÂJNIC s. v. noaten.

strîjnic s. v. NOATEN.

strîjnic (-ci), s. m. – Mînz de unul sau doi ani. – Var. strîșnic, înv. strijac, strușnic. Sl. strižĭnikŭ, de la strižati „a tunde oile” (Cihac, II, 374); pentru semantism, cf. costreș.

strâjníc, strấjnică, s.m. și f. 1. (înv. și pop.) mânz, cârlan, mânză, noaten, tretin. 2. (reg.) berbec.