STATUARĂ s. f. Arta de a sculpta statui. (Atestat în forma statuarie) Sculptura cea mare sau mai bine statuaria fiind alungată din biserica răsăritului încă din timpul iconoclaștilor... ornamentele săpate nu se păstrară decît... pentru mobile de biserică. ODOBESCU, S. I 451. – Pronunțat: -tu-a-. – Variantă: (învechit) statuarie s. f.

statuar, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / P: ~tu-ar / V: ~ie sf / Pl: ~i, ~e / E: fr statuaire, lat statuarius] 1 sm (Asr) Sculptor de statui (1). 2 sf Arta de a face statui (1). 3 sf Totalitatea sculpturilor dintr-o epocă, dintr-o țară, ale unui artist. 4 a Care se referă la statui (1) sau la sculptura statuilor. 5-6 a, av (Într-un mod) care aparține (sculpturii) statuilor. 7 a (Îs) Marmură ~ă Marmură albă, fără vine, folosită în special pentru sculptură. 8-9 a, av Asemănător unei statui (1). 10-11 a, av (Într-un mod) care are frumusețea, nemișcarea unei statui (1). 12-13 a, av Monumental.

statuarie sf vz statuar

STATUARIE s. f. v. statuară.

STATUAR, -Ă I. adj. referitor la statui. ◊ ca o statuie; monumental. II. s. f. arta de a face statui. (< fr. statuaire, lat. statuarius)

STATUARIE s. f. sculptură de statui. (< it. statuaria)

statuară (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. statuarei

statuară (-tu-a-) s. f., g.-d. art. statuarei

statuară s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. statuarei

statuarie s. f., art. statuaria, g.-d. art. statuariei