14 definiții pentru stancă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca.

STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca.

stancă1 sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: stănci, (reg) ~nce / E: ns cf Stanca (np)] (Pop) 1 (Orn) Stăncuță (Coloeus monedula). 2 (Mol) Cioară (1). 3 Epitet (depreciativ) pentru o femeie care are pielea de culoare închisă.

stancă2 sf [At: ALR SN III h 814/353 / V: stanc (Pl: ~uri) sn, stea~ (Pl: ~ence), sten~ / Pl: stănci, ~nci / E: stan2 + -că, (după stâncă)] (Mar; Trs; îs) ~ de piatră (Colț de) stâncă.

STÁNCĂ, stănci și stance, s. f. (Ornit.) Stăncuță. Văd... graurii în cîrduri cu cioarele și stăncile și cunosc, mai ales după glasul acelor cioare și acelor stănci, că vremea se strică. SADOVEANU, Z, C. 8. ♦ (Adjectival) De culoare închisă, negricioasă (ca pasărea de mai sus). Fecioraș, vatav de curte, Fermecat de fete multe. Toate-anume Ți le-oi spune; Una-i stancă Alta-i neagră. SEVASTOS, C. 118.

STÁNCĂ stănci f. Pasăre sedentară, de talia unui porumbel, cu cioc scurt, puțin curbat, coadă lungă și penaj negru-cenușiu; ceucă. /Din Stanca n. pr.

stancă f. 1. nume de țigancă; 2. Mold. cioac. (după coloarea negricioasă a penelor sâle).

stáncă f., pl. e (sîrb. Slanka, Stanca [nume de femeie, maĭ ales de Țigancă], aplicat cĭorilor. Stanka e fem. d. Stan, Stanko, Stanislav). Un fel de cĭoară care nu e neagră peste tot, ci are peptu și spinarea cenușie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci

stáncă s. f., g.-d. art. stăncii; pl. stănci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÁNCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) v. stăncuță.

STANCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) ceucă, stăncuță, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crăncău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinkogerm. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

stáncă2, stănci, s.f. (pop.) 1. stăncuță, cioacă, ciochiță. 2. (reg.) cioară. 3. (deprec.) femeie cu pielea de culoare închisă.

Intrare: stancă
stancă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stancă
  • stanca
plural
  • stănci
  • stăncile
genitiv-dativ singular
  • stănci
  • stăncii
plural
  • stănci
  • stăncilor
vocativ singular
plural
stancă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stancă
  • stanca
plural
  • stance
  • stancele
genitiv-dativ singular
  • stance
  • stancei
plural
  • stance
  • stancelor
vocativ singular
plural

stancă

etimologie: