stan¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 8^v/33 / V: (reg) stean (Pl: stene) sn / Pl: ~i, (pop) ~uri sn / E: ucr, bg, srb стан] 1 (Pop; adesea cu determinările „dinainte”, „dinapoi” care precizează sensul) Partea din față sau cea din spate, de la brâu în sus, a cămășii țărănești (purtate de bărbați ori de femei), care acoperă pieptul sau spatele. 2 (Pop, de obicei lpl; adesea cu determinările „dinainte”, „dinapoi” care precizează sensul) Partea superioară, de la brâu în sus, dar cusută de poale, a cămășii țărănești (purtate de bărbați sau de femei), care acoperă pieptul și spatele. 3 (Mol; Mar; pex) Cămașă țărănească (purtată de femei). 4 (Mar) Partea de la talie în jos, de obicei mai largă și detașabilă, a unei cămăși purtate de femeile de la țară Si: (pop) poală. 5 (Reg) Clin (de cămașă, de fustă etc.). 6 (Trs; Mun; îf stan) Statură (3).

STAN², stani, s. m. 1. (Regional) Parte a cămășii femeiești, de la brîu în sus. Vine... de pe lan Cu trei puișori pe stan, Unu-i roș, altul e verde. MARIAN, NU. 231. 2. (Maram.) Parte a cămășii femeiești de la brîu în jos.

STAN, stani, s. m. (Reg.) Parte a cămășii femeiești, de la brîu în sus. ♦ Parte a cămășii femeiești, de la brîu în jos. – Bg., sb. stan.

STAN ~uri n. pop. Partea unei rochii sau cămăși femeiești, care acoperă corpul de la talie în sus. /<ucr., sb. stan

stan n. Mold. pieptul cămășei. [Rus. STANŬ].

stean² sn vz stan¹

stan s. m., pl. stani

STAN s. v. clin.

stan s. v. CLIN.

stan, stani, s.m. 1. Partea inferioară a cămășii. ■ (în expr.) A crăpa în stan = a despica poalele cămeșei. 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de ptiatră” (Papahagi, 1925: 264). – Din sl. stanŭ „ședere, oprire”, part. lui stati „a fi” (Candrea, după DER; DEX); din ucr., bg. stan, srb. stan (MDA).

stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel 1979). 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi 1925: 264). 3. Stan, nume de familie frecvent în Săpânța. – Din sl. stanŭ „ședere, oprire”, part. lui stati „a fi” (Titkin, Candrea cf. DER, DEX). Ref. la (3) Stan < stană „stâncă”, ref. la o legendă locală care vorbește despre bărbatul prefăcut în stâncă de dragul zânei Săpâncioara; dar poate fi și der. din Stanislav.