stan, stani, s.m. 1. Partea inferioară a cămășii. ■ (în expr.) A crăpa în stan = a despica poalele cămeșei. 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de ptiatră” (Papahagi, 1925: 264). – Din sl. stanŭ „ședere, oprire”, part. lui stati „a fi” (Candrea, după DER; DEX); din ucr., bg. stan, srb. stan (MDA).