7 definiții pentru spulberătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. Zăpadă spulberată de vînt. Era atîta spulberătură de zăpadă, încît ți se părea că se dărîmă cerul. SANDU-ALDEA, U. P. 60. ♦ (Cu sens colectiv) Lucruri spulberate, împrăștiate. De jur împrejur sta în iarbă o largă spulberătură de fulgi cenușii, ca după o încăierare între vulturi. GALACTION, O. I 168.

spulberătură f., pl. ĭ. Lucru spulberat de vînt (de ex., zăpadă).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spulberătúră (rar) s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri

spulberătúră s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPULBERĂTÚRĂ s. v. dumbeț.

Intrare: spulberătură
spulberătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spulberătu
  • spulberătura
plural
  • spulberături
  • spulberăturile
genitiv-dativ singular
  • spulberături
  • spulberăturii
plural
  • spulberături
  • spulberăturilor
vocativ singular
plural