16 definiții pentru spoitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul1 (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -easă.

SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul1 (vaselor de bucătărie). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoi + suf. -tor.

SPOITÓR2, spoitoare, s. n. (Transilv.) Bidinea.

SPOITÓR1, spoitori, s. m. Meșter care se ocupă cu spoitul (vaselor de bucătărie).

SPOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul vaselor de aramă. /a spoi + suf. ~tor

spoitor m. cel ce spoiește vasele de bucătărie.

spoitór m. Țigan care spoĭește vasele și care caută de lucru strigînd pe strade „spoim tingirĭ” și, maĭ în grabă, „spoĭ tingirĭ”. Pl. Trans. Pejmă. V. calangiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spoitór2 (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitór1 (persoană) (spo-i-) s. m., pl. spoitóri

spoitór (bidinea) s. n. (sil. spo-i-), pl. spoitoáre

spoitór (persoană) s. m. (sil. spo-i-), pl. spoitóri

spoitoáre (persoană) (spo-i-) s. f., g.-d. art. spoitoárei; pl. spoitoáre

spoitoáre (persoană) s. f. (sil. spo-i-), g.-d. art. spoitoárei; pl. spoitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPOITÓR s. v. bidinea, zugrav.

SPOITOREA s. (astăzi rar) chivuță.

Intrare: spoitor
  • silabație: spo-i-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spoitor
  • spoitorul
  • spoitoru‑
plural
  • spoitori
  • spoitorii
genitiv-dativ singular
  • spoitor
  • spoitorului
plural
  • spoitori
  • spoitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)