16 definiții pentru sperjur (fapt)
din care- explicative (12)
- morfologice (3)
- relaționale (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SPERJUR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).
SPERJUR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
sperjur, ~ă [At: HELIADE, O. I, 314 / V: (înv) ~iu sn, ~rgiur a, s, par~ a, s, per~ a, s, perjuriu a, s / Pl: ~i, ~e, (5-8) ~uri / E: it spergiuro; parjur < fr porjure, perjuriu < lat perjurus, -a, -um] 1-4 smf, a (Persoană) care jură fals sau care își calcă jurământul. 5 sn Jurământ fals Si: (îvr) sperjurare (1). 6 Încălcare a jurământului făcut Si: (îvr) sperjurare (2). 7 sn (Spc) Jurământ fals făcut în fața justiției Si: (îvr) sperjurare (3). 8 sn (Spc) Infracțiune comisă, în cadrul legislațiilor care admit jurământul ca mijloc de probă, de o persoană care jură fals în fața justiției Si: (îvr) sperjurare (4).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SPERJUR1 s. n. Faptul de a-și călca jurămîntul, nesocotirea unui jurămînt făcut; jurămînt fals făcut în fața justiției. Vă voi dovedi sperjurul. CAMILAR, N. II 314. – Variantă: (învechit) sperjuriu s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SPERJUR s.n. (Rar) Faptul de a-și călca jurămîntul; jurămînt fals făcut în fața justiției. // s.m. și f. Cel care jură fals sau care își calcă jurămîntul. [< it. spergiuro].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SPERJUR, -Ă I. s. m. f. cel care jură fals sau care își calcă jurământul II. s. n. faptul de a-și călca jurământul. (< it. spergiuro)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
SPERJUR1 rar Jurământ fals făcut în fața justiției. /<it. spergiuro
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
*sperjúr n., pl. e, și sperjúriŭ n. (it. spergiuro, lat per-jurium). Călcare de jurămînt.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
perjuriu s, a vz sperjur
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sperjuriu sn vz sperjur
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PERJUR[1] s. n. v. sperjur.
- Varianta nu este menționată la intrarea principală. — gall
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PERJURIU[1] s. n. v. sperjur.
- Varianta nu este menționată la intrarea principală. — gall
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SPERJURIU s. n. v. sperjur1.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
sperjur1 (jurământ fals) s. n., pl. sperjururi
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
sperjur2 (jurământ fals) s. n., pl. sperjururi
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
sperjur (jurământ fals) s. n., pl. sperjururi
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SPERJUR s. (JUR.) jurământ fals, jurământ mincinos. (Condamnat pentru ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N53) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N53) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
sperjur, sperjururisubstantiv neutru
- 1. Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Vă voi dovedi sperjurul. CAMILAR, N. II 314. DLRLC
-
etimologie:
- spergiuro (după jura). DEX '09 DEX '98 DN